MedLife anunţă că o clinică mobilă va fi instalată la punctul de trecere a frontierei Sighetu Marmaţiei, pentru a veni în sprijinul refugiaţilor, iar la trei puncte de recoltare din zona graniţei, care vor fi deschise la Sighetu Marmaţiei, Suceava şi Galaţi, vor fi oferite gratuit teste antigen pentru depistarea COVID-19.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"MedLife s-a repliat rapid în contextul crizei provocate de războiul din Ucraina şi trimite clinica mobilă la punctul de frontieră Sighetu Marmaţiei ca sprijin şi prim ajutor pentru refugiaţi. Unitatea va pleca mâine spre destinaţie şi va fi operatională începând cu ziua de luni", a anunţat compania, vineri, într-un comunicat de presă.

Aceasta arată că că a mobilizat voluntari care vor acorda asistenţă medicală şi prim ajutor refugiaţilor din Ucraina şi vor pune la dispoziţie, în cazul în care este recomandat, medicamente şi truse sanitare.

De asemenea, începând de sâmbătă vor fi funcţionale centrele de recoltare MedLife din Sighetu Marmaţiei, Suceava (strada 1 Mai, nr. 10) şi Galaţi, unde personalul medical va putea efectua gratuit testare rapidă pentru depistare infecţiei cu Covid-19, pentru refugiaţii care se află în tranzit şi au nevoie de testare pentru a-şi putea continua deplasarea.

"Ce se întâmplă azi în Ucraina bate orice ficţiune. Nu putem să ne ascundem de suferinţă în spatele unei graniţe. Ea nu ne poate face să simţim deznădejdea şi groaza vecinilor noştri. De aceea, am decis să ne oferim şi noi sprijinul. Dincolo de orice şi oricine, suntem întâi de toate oameni, şi avem nevoie de empatie şi speranţă", a declarat Mihai Marcu, preşedinte şi CEO MedLife Group, citat în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.