Medicii de la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara, unde o fată de 17 ani, elevă la un liceu de elită, a murit în condiţii suspecte, au declarat că aceasta a ajuns la spital cu convulsii şi brahicardie severă şi a fost resuscitată, însă, în ciuda eforturilor medicilor, a decedat. Medicii au explicat că familia le-a spus că fata a înghiţit fructe de la o plantă ornamentală. De asemenea, în cursul zilei de luni, ISU Timiş a intervenit la Liceul Teoretic ”Grigore Moisil” din Timişoara, unde învăţa fata, după ce a fost simţit un miros suspect. Echipajul CBRN care a intervenit a stabilit că nu există niciun pericol şi deci nu s-a impus evacuarea elevilor din şcoală.
”În data de 9 noiembrie, în jurul orei 19.30, se prezintă la urgenţe o fetiţă în vârstă de 17 ani, cu stare gravă, cu brahicardie severă, convulsii. La ora 20.20, pacienta prezintă stop cardio-respirator. A fost resuscitată, dar s-a păstrat starea gravă cu instabilitate hemodinamică. A fost solicitată o echipă multidisciplinară de suport de la Institutul de Boli Cardiovasculare, însă, în ciuda tuturor eforturilor, decesul a fost declarat la 2.55, în data de 10 noiembrie. Familia spune că fetiţa ar fi ingerat nişte fructe de la o plantă ornamentală”, au transmis reprezentanţii Spitalului de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara.
Mama fetei le-ar fi spus medicilor şi poliţiştilor şi că tânăra suferea de o depresie încă din pandemie, astfel că anchetatorii nu exclud ca fata să-şi fi luat viata.
Trupul neînsufleţit al tinerei a fost dus la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.
De asemenea, părinţi ai unor elevi de la Liceul ”Grigore Moisil” au semnalat, în cursul zilei de luni, că mai mulţi copii s-ar fi simţit rău din cauza unui miros înţepător în şcoală.
Acolo au intervenit rapid pompierii şi un echipaj CBRN (de cercetare Chimică, Biologică, Radiologică şi Nucleară), care a făcut măsurători pentru a vedea dacă sunt sau nu substanţe chimice de natură să pună în pericol sănătatea copiilor. Aparatele au arătat că nu e nicio problemă, astfel că nu a fost evacuată şcoala.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş a transmis un mesaj după decesul elevei.
”Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş îşi exprimă profundul regret faţă de tragicul eveniment. Din informaţiile transmise instituţiei noastre, o elevă din clasa a XII-a de la Liceul Teoretic «Grigore Moisil» Timişoara a decedat, vestea fiind anunţată dirigintei de către mama elevei. Din discuţiile purtate cu reprezentanţii Spitalului de Copii din Timişoara, a reieşit faptul că este vorba despre un suicid, fără ca alte detalii să fie comunicate până la acest moment. Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş este alături de familia îndurerată, de colegii şi profesorii elevei, exprimându-şi întreaga compasiune în faţa acestei pierderi de neînţeles”, au transmis reprezentantii ISJ Timiş.
Totodată, ISJ Timiş a transmis deja un mesaj către toate unităţile de învăţământ din judeţ, ca îndemn la reflecţie şi la o mai mare atenţie acordată stării emoţionale a copiilor şi adolescenţilor.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.