Cu cât este glicemia mai mare, cu atât riscul de a dezvolta complicaţii este mai mare. Fiecare creştere a hemoglobinei glicozilate cu 1 la sută, adică valoarea glicemiei în ultimele trei luni, creşte riscul cardiovascular cu 15 la sută, spune profesorul Cristian Băicuş de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) "Carol Davila”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Un criteriu de cauzalitate care este îndeplinit, este cel privitor la gradient (relaţia doză-efect): cu cât este glicemia mai mare, cu atât riscul de a dezvolta complicaţii este mai mare - la fiecare creştere a hemoglobinei glicozilate cu 1 la sută (hemoglobina glicozilată=HbA1c ne arată cât de mare a fost glicemia în ultimele trei luni şi se măsoară în procente; normalul este sub 6 la sută), se observă o creştere a riscului cardiovascular cu 15 la sută. Pentru a demonstra relaţia de cauzalitate pană la capăt, ar trebui ca şi reversul să fie valabil - scăzând glicemia şi implicit hemoglobina glicozilată, să fie scăzut riscul de complicaţii macro şi microvasculare. Aşadar, tratamentul diabetului zaharat de tip II, al cărui scop şi efect este scăderea glicemiei, ar trebui să scadă şi complicaţiile", spune Cristian Băicuş, specialist în medicină internă la Spitalul Colentina din Bucureşti şi profesor la UMF "Carol Davila".

Riscul cardiovascular al diabeticilor se calculează la 10 ani şi este, global, de 20-24 la sută, în timp ce cel de neuropatie (senzaţie de amorţeală sau arsură la nivelul picioarelor, lipsa sensibilităţii la acest nivel) este de 6 la sută (adică 6 la sută dintre diabetici, cel puţin dintre cei din lumea civilizată, fac neuropatie în fiecare decadă a bolii), mai spune Băicuş, în cadrul campaniei “Asumă-ţi să fii sănătos!”, lansată de UMF "Carol Davila".

De asemenea, riscul celorlalte complicaţii se apreciază la nivelul întregii vieţi, şi este de 4 la sută pentru orbire, şi de 2 la sută pentru dializă.

"Bineînţeles, după cum am spus, riscul cel mai mare este al celor care au glicemia şi hemoglobina glicolizată cele mai mari. Aşadar, medicamentele pentru diabet scad glicemia (şi implicit hemoglobina glicozilată), în speranţa că astfel acestea previn şi complicaţiile diabetului. Toate medicamentele pentru diabet sunt aprobate pe baza studiilor care arată scăderea glicemiei (un efect mai puţin important=surogat=intermediar), şi nu a complicaţiilor (un efect important, acest lucru îl interesează de fapt pe pacient, să nu moară, să nu facă infarct, să nu paralizeze, să nu aibă simptome de neuropatie, să nu ajungă la dializă sau să nu orbească)", a continuat Băicuş

Cele mai multe studii cu aceste medicamente, indiferent cât de noi sau scumpe sunt, urmăresc doar scăderea glicemiei, nu şi prevenirea complicaţiilor, explică profesorul.

"Logic ar fi ca, dacă glicemia este într-adevăr cauza complicaţiilor, scăderea glicemiei să ducă la scăderea riscului de complicaţii. Din păcate, studiile care urmăresc efectele cu adevărat importante sunt puţine (vreo patru-cinci, pentru diabetul de tip II). Spre surpriza generală, aceste studii nu au reuşit să demonstreze că scăderea glicemiei/HbA1c duce şi la evitarea substanţială a efectelor importante (complicaţiile enumerate mai sus ale diabetului), ceea ce ridică serioase semne de întrebare privind rolul cauzal al glicemiei în apariţia acestor complicaţii. Şi arată, totodată, că demonstrarea faptului că un tratament scade glicemia nu este de ajuns pentru a credita acel tratament şi pentru scăderea complicaţiilor de care ne temem. Oricum, scăderea tensiunii arteriale (atunci când ea este peste 140 mmHg) şi o statină pentru colesterol scad incomparabil mai mult riscul cardiovascular decât tratamentul de scădere a glicemiei", a continuat medicul.

Potrivit unor studii mai recente, dacă tratăm intensiv diabetul în primii ani ai existenţei lui (atât prin scăderea glicemiei, dar şi tratament multifactorial cuprinzând dieta, scădere ponderală, mişcare, scăderea tensiunii arteriale), chiar dacă în acea perioadă nu observăm efecte importante în ceea ce priveşte apariţia complicaţiilor, aceste efecte sunt evidenţiate şi zece ani mai târziu, chiar dacă între timp pacientul renunţă la acea îngrijire intensivă.

"În concluzie, pentru cei care au diabetul de mai mulţi ani, recomandarea este să se menţină controlul tensiunii arteriale, o glicemie rezonabilă, pacienţii să nu fie prea graşi şi să nu ducă o viaţă lipsită de mişcare. Deşi, teoretic, depistarea activă a diabetului nu foloseşte, dacă se confirmă ideea că este important ca în primii zece ani ai bolii să o tratezi intensiv atât medicamentos cât şi ca regim de viaţă şi mişcare, pentru ca apoi să priveşti totul mult mai relaxat, atunci poate că depistarea precoce merită tocmai pentru a nu pierde aceşti ani de început în care îngrijirea chiar are efect", a adăugat Cristian Băicuş.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.