Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a transmis o notă inspectoratelor şcolare cu măsurile obligatorii pe care unităţile de învăţământ trebuie să le aplice pentru prevenirea îmbolnăvirilor, în contextul declarării epidemiei de gripă. Între acestea se numără suspendarea cursurilor unei clase/grupe la apariţia a minim trei cazuri de gripă confirmate, suspendarea cursurilor unităţii dacă 20 la sută dintre elevi lipsesc trei zile consecutiv, din cauza gripei confirmate, dar şi măsuri privind asigurarea dezinfecţiei, a igienei şi amânarea activităţilor culturale, sportive.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform notei Ministerului Educaţiei şi Cercetării, unităţile de învăţământ trebuie să se asigure de realizarea zilnică a triajului elevilor de către personalul medical din unităţile de învăţământ, la începutul fiecărui schimb.

"În cazul apariţiei de minimum trei cazuri de gripă confirmate într-o clasă de elevi/grupă de copii, cursurile clasei/grupei respective se vor suspenda. Focarul va fi raportat şi la Direcţia de Sănătate Publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti. În cazul absenţei timp de trei zile consecutiv a peste 20% dintre elevii unei unităţi de învăţământ din cauza gripei confirmate, cursurile unităţii de învăţământ se vor suspenda", arată MEC.

De asemenea, alte măsuri se referă la dezinfecţia unităţii de învăţământ, arătându-se că în clasele/grupele unde vor fi suspendate cursurile, obligatoriu se va realiza dezinfecţia spaţiilor de învăţământ.

"Pentru toţi copiii şi elevii se vor asigura toate condiţiile pentru respectarea normelor de igienă, mai ales în timpul pauzei de masă. Se va asigura obligatoriu apă şi săpun în unităţile de învăţământ, iar cadrele didactice se vor asigura de respectarea măsurilor de igienă personală şi colectivă: Spălarea pe mâini ori de câte ori este cazul (înainte şi după masă, după folosirea toaletei, la venirea acasă, etc.), Spălarea sub jet puternic de apă a fructelor şi legumelor, Consumul de apă doar din surse sigure, autorizate", arată sursa citată.

De asemenea, vor fi amânate, pe cât posibil, manifestările sportive, culturale, etc, pentru a preveni aglomerarea şi pentru limitarea transmiterii infecţiilor respiratorii.

La revenirea în colectivitate, copiii vor aduce obligatoriu adeverinţă medicală.

"Totodată, Ministerul Educaţiei şi Cercetării recomandă o colaborare strânsă între cadrele didactice şi părinţi în vederea identificării din timp a semnelor de îmbolnăvire şi a întreprinderii măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor în colectivitate. Unităţile de învăţământ şi Inspectoratele Şcolare Judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti vor colabora îndeaproape cu personalul din cadrul Direcţiilor de Sănătate Publică Judeţene şi al municipiului Bucureşti în vederea limitării îmbolnăvirilor în rândul colectivităţii şcolare", spun reprezentanţii MEC.

De asemenea, inspectoratele şcolare au obligaţia de a informa zilnic Ministerul Educaţiei şi Cercetării până la  ora 10.00 şi între orele 14.00-16.00, cu toate situaţiile de îmbolnăviri apărute şi numărul unităţilor de învăţământ care îşi suspendă cursurile integral/parţial din această cauză.

Autorităţile sanitare au declarat oficial joi epidemie de gripă, în condiţiile în care numărul total al deceselor a ajuns la 18.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.