Poliţia de Frontieră anunţă că au fost luate măsuri pentru fluidizarea traficului în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria şi Bulgaria, întrucât se aşteaptă o creştere a numărului de persoane care revin în ţară din străinătate sau pleacă în vacanţă, în luna august. În iulie, aproximativ 8,8 milioane de persoane au trecut graniţele României.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Având în vedere că ne aflăm în perioada concediilor şi mulţi cetăţeni români stabiliţi în străinătate se întorc acasă în vacanţă sau se deplasează în afara graniţelor ţării, din experienţa anilor anteriori ne aşteptăm la o creştere a valorilor de trafic în punctele importante de trecere a frontierei în cursul lunii august. Încă de la începutul sezonului estival, Poliţia de Frontieră Română şi-a adaptat misiunile de supraveghere şi control pentru reducerea timpului de aşteptare şi fluidizarea traficului în punctele de trecere a frontierei. Astfel, zilnic, aproximativ 3.800 poliţişti de frontieră desfăşoară, în această perioadă, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat”, a arătat, vineri, într-un comunicat de presă, Poliţia de Frontieră.

Astfel, la toate structurilor teritoriale ale PFR au fost dispuse măsuri de suplimentare a personalului până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, respectiv suplimentarea arterelor de control în funcţie de configuraţia punctului şi dinamica valorilor de trafic. Totodată, vor fi folosite inclusiv staţii mobile de control, în vederea asigurării controlului de frontieră în parametrii optimi.

Tot pentru efectuarea unor formalităţi de frontieră cu operativitate, echipe mobile din cadrul structurii centrale se vor deplasa în principalele puncte de trecere a frontierei pentru a acorda sprijin colegilor aflaţi în teren.

De asemenea, întrucât în această perioadă se înregistrează temperaturi ridicate la nivelul întregii ţări, iar traficul prin punctele de frontieră este unul foarte ridicat pe perioada weekend-urilor, la solicitarea Poliţiei de Frontieră, autorităţile locale au instalat în PTF Nădlac II şi PTF Giurgiu puncte de prim ajutor. Voluntari şi paramedici sunt pregătiţi să acorde ajutor de specialitate la sfârşit de săptămână în cele două puncte, în caz de nevoie.

Având în vedere că la graniţa cu Ungaria şi Bulgaria controlul se derulează în comun, măsurile de fluidizare pot fi dispuse în comun cu autorităţile de frontieră ale statelor vecine, în baza protocoalelor bilaterale, astfel încât controlul de frontieră să se desfăşoare cu operativitate.

Situaţia traficului în luna iulie 2023

În prima lună din sezonul estival (1-27 iulie), au trecut frontiera aproximativ 8,8 milioane de persoane, din care circa 4,6 milioane au fost pe sensul de intrare în ţară, precum şi peste 2,1 milioane mijloace de transport.

În ceea ce priveşte situaţia pe frontiere, în perioada menţionată, cea mai tranzitată a fost frontiera cu Ungaria cu aproximativ 2,8 milioane de persoane, urmată de frontiera cu Bulgaria cu aproximativ 2 milioane de persoane, precum şi frontiera aeriană cu un trafic de peste 1,9 milioane de persoane, pe ambele sensuri de deplasare.

Recomandări

Potrivit Poliţiei de Frontieră, încă de la începerea vacanţei s-a constatat tendinţa de a utiliza preponderent PTF Nădlac II, de la graniţa cu Ungaria, respectiv PTF Giurgiu, de la cea cu Bulgaria. Astfel, se recomandă cetăţenilor să tranziteze şi celelalte puncte de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se evite apariţia aglomerărilor.

La frontiera româno-ungară sunt deschise 12 puncte de trecere cu specific rutier: în judeţul Arad (PTF Nădlac, PTF Nădlac II, PTF Turnu, PTF Vărşand), în judeţul Bihor (PTF Salonta, PTF Borş, PTF Borş II, PTF Valea lui Mihai şi PTF Săcuieni), în judeţul Satu Mare (PTF Urziceni şi PTF Petea) şi în judeţul Timiş (PTF Cenad).

De asemenea, la graniţa cu Ungaria, în zilele de sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 10.00-18.00 (ora României), sunt operaţionale 10 puncte de trecere ocazionale, în judeţelor Satu Mare, Bihor şi Arad. Punctele de frontieră sunt destinate traficului de persoane şi autovehicule de până la 3,5 tone şi sunt utilizate preponderent de cetăţenii români şi maghiari din localităţile de frontieră.

La frontiera cu Bulgaria sunt operaţionale 11 puncte de trecere a frontierei în regim internaţional pentru persoane, autoturisme şi camioane: în judeţul Constanţa (PTF Vama Veche, PTF Ostrov, PTF Negru Vodă, PTF Lipniţa si PTF Dobromir), în judeţul Călăraşi (PTF Călăraşi), în judeţul Giurgiu (PTF Giurgiu), în judeţul Teleorman (PTF Turnu Măgurele, PTF Zimnicea), în judeţul Dolj (PTF Calafat).

Totodată, se recomandă pregătirea din timp a documentelor de călătorie pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cu celeritate, verificarea şi pregătirea documentelor necesare minorilor la ieşirea din ţară, verificarea condiţiilor de călătorie, consultarea  aplicaţiei Trafic On-line, de pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro, care prezintă o estimare a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.