Marca înregistrată "Produs în Arie Naturală Protejată” a fost lansată, vineri, de ministrul Mediului, Costel Alexe, urmând să reunească produse originare din cele peste 1500 de arii naturale protejate din ţară, precum brânzeturi, sucuri, ceaiuri, ii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a lansat, vineri, marca înregistrată "Produs în Arie Naturală Protejată”, brand dedicat produselor din România care îşi au circuitul de producţie în orice arie naturală protejată din ţară. Un număr de 1.200 de producători din ariile naturale româneşti vor să solicite deja dreptul de utilizare al mărcii înregistrate, arată Ministerul Mediului, într-un comunicat de presă.

"Vreau ca astăzi, de Ziua Mediului, să nu ne limităm doar la o sărbătoare simbolică. Vreau să facem ceva concret spre ceea ce am decis că facem: pasul la economia verde! Suntem una dintre ţările care semnează declaraţia prin care Pactul Ecologic European devine motor de dezvoltare post-COVID România are şansa unui motor de înaltă performanţă pentru o viitoare economie verde: avem în ţară 1.574 de arii naturale protejate. Un sfert de ţară deţine deja combustibilul verde de creştere! Iar peste 2 milioane de români, care locuiesc în prezent în ariile naturale protejate, pot impulsiona această piaţă”, a declarat Alexe, citat în comunicat.

Marca înregistrată "Produs în Arie naturală protejată” va reuni toate produsele care îşi au originea într-una din cele peste 1.500 de arii naturale care sunt în România, printre acesta fiind brânzeturi româneşti, sucuri naturale, ceaiuri din plante medicinale, vin sau pălincă tradiţională, ii, servicii turistice.

De asemenea, până la finalul lunii septembrie, Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate va deschide un magazin online care va vinde toate produsele care solicită şi obţin dreptul de folosire a noii mărci înregistrate. 

"Sper că, odată cu ideea noastră, tot mai mulţi români care trăiesc în ariile naturale protejate să fie impulsionaţi de acest nou instrument economic şi de piaţă pe care o deschidem să-şi dezvolte afaceri. Să producă alimente de calitate sau produse tradiţionale în ariile noastre protejate. Vrem să dăm valoare acestui brand aşa încât produsele marcate cu Arie Naturală Protejată să fie cumpărate de români, dar să ajungă şi pe mesele europenilor”, a mai spus Costel Alexe.

Orice producător român poate obţine dreptul de autorizare şi folosire a acestei mărci după ce solicită la Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate şi parcurge un proces de auditare locală a produsului.

Auditul local, care va fi derulat prin ANANP, va presupune, în primul rând, evaluarea circuitului de producţie şi măsura în care acesta provine dintr-o arie naturală protejată.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.