Starea de sănătate a celor patru militari răniţi, săptămâna trecută, în Afganistan, în urma unui atac cu dispozitiv exploziv improvizat este bună, anunţă Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de MApN, militarii au fost transferaţi, la sfârşitul săptămânii trecute, la Centrul Medical Regional Landstuhl din Germania, pentru investigaţii medicale suplimentare şi continuarea tratamentelor medicale de specialitate.

"În cursul zilei de marţi, 27 octombrie, ei au fost vizitaţi de directorul centrului medical, care s-a asigurat personal că militarii români au parte de cea mai bună îngrijire şi că starea lor, atât fizică, cât şi psihică, este bună. De asemenea, cei patru militari sunt sprijiniţi şi de organizaţia nonprofit „Wounded Warrior Project”, care are ca scop principal ajutarea militarilor răniţi în misiuni. Conducerea Ministerului Apărării Naţionale este informată permanent despre evoluţia stării de sănătate a militarilor răniţi şi ţine constant legătura cu ei, cu medicii care îi au în grijă şi cu familiile celor patru militari", scrie în comunicat.

Patru militari români din Batalionul 191 Protecţia Forţei "Golden Lions” au fost răniţi într-un atac cu dispozitiv exploziv improvizat care a avut loc în 21 octombrie, în timpul unei misiuni de patrulare în zona de responsabilitate din regiunea Kandahar, Afganistan.

Militarii români se deplasau cu un convoi de autovehicule MRAP (Mine Resistant Ambush Protected / autovehicule rezistente la mine şi protejate împotriva ambuscadelor), dispozitivul exploziv declanşându-se la trecerea ultimului autovehicul din coloană.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.