Primăria Capitalei anunţă că au început lucrările de înlocuire a fibrei optice pentru semaforizare, în zona Piaţa Victoriei. Acestea sunt realizate de Compania Municipală Managementul Traficului Bucureşti şi vor fi finalizate în 6 septembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Primăriei Municipiului Bucureşti, din cauza lucrărilor de modernizare a sistemului de semaforizare comunicaţia de fibra optică cu anumite intersecţii din BTMS va fi întreruptă pe următoarele artere: Ştefan cel Mare, Mihai Bravu, Liviu Rebreanu, Colentina, Iancului/Pantelimon, Calea Victoriei, Regina Elisabeta, Pasaj Basarab, b-dul Magheru, Pache Protopopescu, Calea Moşilor.

Administraţia Străzilor Bucureşti a mai realizat astfel de lucrări în intersecţiile: Piaţa Sudului, Sos. Olteniţei, 13 Septembrie - Progresului, Sos. Panduri - Rainer, Eroii Sanitari.

De asemenea, în perioada următoare se va înlocui fibra optică şi în intersecţii: Timişoara - Progresului - Geniului, Piaţa Leu, Bucur Obor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.