Ministrul Educaţiei , Liviu Pop, afirmă că România este singurul stat din Uniunea Europeană care mai are profesori necalificaţi, peste 4.700, iar prin programul de formare susţinut cu fonduri europene vor fi specializaţi toţi în următorii trei ani, alături de cadre didactice care vor urma a doua sau chiar a treia specializare, de proiect urmând să beneficieze în total 55.000 de profesori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Liviu Pop a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Arad, că România are “un număr nepermis de mare” de cadre didactice necalificate, care vor trebui să urmeze cursuri de formare în următorii doi-trei ani.

“Avem 11 milioane de euro pentru formarea cadrelor didactice în a doua specializare sau chiar a treia specializare, pentru că avem un număr nepermis de mare de colegi care sunt necalificaţi şi ne dorim ca în doi-trei ani să-i formăm pe toţi aceştia, să nu mai avem niciun necalificat în sistemul de învăţământ preuniversitar (…) Suntem singurul stat din UE cu profesori necalificaţi. Unii au terminat Matematică şi predau altă spcializare… Îi calificăm pe aceşti colegi, că nu e vina lor”, a spus ministrul.

El a precizat că este vorba de peste 4.700 de profesori necalificaţi care predau în şcoli.

Referitor la formarea profesorilor, Liviu Pop a spus că de programele finanţate de Uniunea Europeană vor beneficia în total 55.000 de profesori, în următorii trei ani.

“Avem cel mai mare proiect de formare, care este în prima lună de implementare, 55.000 de profesori vor fi formaţi în perioada următoare pe noile programe şcolare, adică de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a”, a spus ministrul.

Liviu Pop s-a referit şi la normale personalului nedidactic şi auxiliar din şcoli, arătând că după preluarea salarizării la Ministerul Educaţiei s-a efectuat o analiză, iar mii de angajaţi lucrează cu mai mult de o normă şi jumătate.

“Am descoperit că în zona învăţământului pentru personalul nedidactic şi didactic auxiliar sunt aproape 4.000 de persoane care au peste o normă şi jumătate, dar sunt şi persoane care au trei norme. Dacă mie îmi spune cineva cum poate să lucreze un om cu trei norme întregi într-o zi… Eu am rămas blocat (…) Legea ne permite să acordăm plata cu ora până la o normă şi jumătate. Adică să cumuleze nu mai mult de 12 ore într-o zi”, a spus ministrul, care a precizat că se vor lua măsuri pentru corectarea acestei situaţii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.