Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns, sâmbătă, la Sibiu, la cea de-a 27-a întâlnire a saşilor transilvăneni, începându-şi vizita cu participarea la Parada Porturilor Populare. Iohannis le-a vorbit, sâmbătă, saşilor transilvăneni reuniţi la Sibiu, despre valorile şi tradiţiilor lor, spunând că ele îi vor ajuta să-şi găsească locul în societate, şi cerând ca ele să fie păstrate, indiferent în ce parte a lumii locuiesc acum.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE 12:43 - Iohannis, către saşii transilvăneni: Povestiţi-le copiilor şi nepoţilor, în graiul vostru tradiţional, despre Sibiu. Sunteţi acasă

Preşedintele şi-a susţinut discursul în limba germană şi în limba română, participanţii aplaudând de fiecare dată când şeful statului schimba limba în care vorbea.

"Sunt impresionat de faptul că Piaţa Mare din Sibiu este neîncăpătoare: este cel mai bun semn că organizatorii şi-au făcut bine treaba şi ţin să-i felicit! Dar, mai ales, sunt bucuros să văd alături de seniori mulţi copii şi tineri. Prezenţa lor este dovada că noile generaţii văd în Transilvania nu doar regiunea de unde provin părinţii lor, dar şi un loc care îi interesează, pentru că de aici le vine identitatea", şi-a început Iohannis discursul, în Piaţa Mare din Sibiu.

El s-a adresat tinerilor, spunându-le că zilele pe care le vor petrece în Transilvania le va oferi amintiri frumoase şi "energii putenice", care îi vor ajuta să îşi dezvolte personalitatea şi să-şi găsească locul în societatea, prin cunoaşterea rădăcinilor lor.

"Pentru că veţi fi mai conştienţi de faptul că sunteţi rodul unei comunităţi care, timp de secole, a dat locului în care s-a stabilit – cât şi lumii întregi – multe exemple de viziune umanistă, de inventivitate şi de stăruinţă", le-a spus preşedintele.

Iohannis a spus că mesajul fundamental al istoriei saşilor transilvăneni este acela de "a-l căuta neobosit pe Dumnezeu" şi de "a nu renunţa niciodată la lupta pentru libertate". Să avem toată viaţa respect faţă de celălalt, să preţuim solidaritatea şi toleranţa.

"Oricât de departe de aceste locuri aţi trăi, acest de neînlocuit tezaur, care aparţine celui mai umil sat din Transilvania, dar deopotrivă României şi umanităţii în integralitatea ei, ne reapropie şi ne reuneşte. Din Sibiu, acum 10 ani una dintre cele mai iubite şi apreciate Capitale Culturale Europene, vă chem să povestiţi copiilor şi nepoţilor, în graiul vostru tradiţional, despre ţinutul celor şapte cetăţi. Îndemnaţi-i să cunoască, să cinstească şi să-şi însuşească valorile care ne-au făcut cunoscuţi, iubiţi şi respectaţi", le-a mai spus Iohannis participanţilor.

În jurul orei 11.00, la Sibiu a început Parada Porturilor Populare, în Parcul Cetăţii. La ora 12.00, preşedintele va merge în Piaţa Mare din Sibiu, unde va susţine şi un discurs.

Mii de persoane din România, dar şi din Austria, Germania şi SUA sunt aşteptate, în acest sfârşit de săptămână, la Sibiu, la cea de-a 27-a întâlnire a saşilor transilvăneni, care se desfăşoară sub deviza "În lume acasă, cu inima în Transilvania". La evenimentul organizat de Forumul Democrat al Germanilor din Transilvania şi de Asociaţia Comunităţilor Săseşti din Germania a confirmat participarea, pentru sâmbătă, şi preşedintele Klaus Iohannis, fost primar al Sibiului.

Expoziţii, concerte, prezentarea unor tradiţii, evenimente folclorice, parada portului popular, dar şi evenimente speciale dedicate tinerilor fac parte din programul acestei întâlniri a saşilor transilvăneni.

Acţiunea are loc din iniţiativa Asociaţiei comunităţilor săseşti din Germania, fiind organizată de Forumul Democrat al Germanilor din România, în colaborare cu mai multe asociaţii şi instituţii săseşti transilvănene, iar scopul acesteia este de a-i aduce cât mai aproape de Transilvania pe tinerii care trăiesc în Germania.

Cea de-a 27-a întâlnire a saşilor transilvăneni are loc sub deviza "În lume acasă, cu inima în Transilvania" şi a început vineri, în Piaţa Mare, din Sibiu, cu un festival de dans popular săsesc susţinut de grupuri de dansatori din Transilvania, Austria şi Germania. Vineri seară, în Piaţa Huet s-au desfăşurat un concert de cântece vechi din tinereţe şi un concert de orgă, dar şi un film documentar. Seara de vineri s-a încheiat cu un Dance Party.

Sâmbătă dimineaţă, începând cu ora 10.30, are loc parada porturilor populare pe traseul Piaţa Huet - Piaţa Mică - Piaţa Mare - Piaţa Schiller - Strada Cetăţii - strada Bălcescu - Piaţa Mare, iar la orele prânzului este aşteptat preşedintele Klaus Iohannis.

"Preşedintele Klaus Iohannis apreciază că întâlnirea din acest an oferă, în special generaţiei tinere de saşi din Germania, oportunitatea de a cunoaşte mai bine şi de a îndrăgi România, ţara de origine a părinţilor lor", a transmis Administraţia Prezidenţială.

După prânz, este programat un concert comun al ansamblurilor de fanfară, dar şi dansuri populare săseşti, prezentate de Junii Sibiului.

Potrivit programului anunţat de organizatori, sâmbătă după-amiază, timp de o oră, va avea loc prezentarea Fundaţiei Biserici Fortificate, urmată de decernarea premiului Ernst Habermann al Fundaţiei Siebenbürgisch-Sächsische Stiftung, dar şi de un concert de cântece populare săseşti şi de concertul „Andreas Hammerschmidt und Schlagerbengel“. Seara se va încheia, ca şi cea precedentă, cu un party cu DJ Avaro.

Duminică, la ora 10.00 va începe o slujbă festivă la Biserica Evanghelică din Piaţa Huet, urmată de o slujbă pentru copii şi familie, de concerte de fanfară şi de spectacolul muzical „La fântână” (în dialectul săsesc), cu participarea unui cor de 200 de persoane din Germania şi România în Grădina Palatului Brukenthal. Duminica se va încheia cu un foc de tabără.

De asemenea, vor avea loc şi expoziţii cu diverse tematici, lansări de carte, tururi ale oraşului, precum şi un program pentru copii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.