Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, i-a vizitat, miercuri, pe bolnavii cu COVID19 în stare gravă internaţi la ATI în Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, managerul unităţii medicale, Florin Roşu, precizând că înaltul prelat s-a dus în saloane şi a stat de vorbă cu pacienţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu, a declarat că Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan, a ţinut o slujbă în curtea unităţii medicale, după care s-a dus în saloane pentru a-i vizita pe bolnavii de COVID internaţi la Terapie Intensivă.

"Spitalul de Boli Infecţioase prin personalul său a primit cu bucurie vizita Înaltului Părinte care a slujit Sfântul Maslu în faţa statuii doctorului Alexandru Slătineanu, din curtea unităţii noastre medicale. Mitropolitul Teofan nu s-a mulţumit cu atât, ci a vizitat bolnavii cei mai încercaţi de virus. Sunt pacienţi îngrijiţi în Terapie Intensivă care au nevoie, în egală măsură de tratament medicamentos, dar şi de alinare sufletească. Îmbrăcat ca un medic, înaltul prelat le-a dat binecuvântare, rugându-se pentru însănătoşire şi putere“, a declarat managerului Spitalului de Boli Infecţioase, Florin Roşu.

Potrivit medicului ieşean, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a ţinut să transmită trăirile unui slujitor al bisericii care a fost internat la acest spital.

"Fostul pacient, actualmente vindecător de suflete, a spus că pe viitor, când va vedea oamenii îmbrăcaţi în alb va simţi să se închine. Suntem umili şi mulţumim pentru fiecare gând bun care se întoarce către noi, pentru că ne motivează să luptăm. Ne-am dorit această vizită, ne onorează şi e felul nostru de a spune să privim mai des spre cer pentru că de acolo vine speranţa, năzuinţa şi înţelepciunea medicală“, a precizat medicul Florin Roşu.

Întrebat de News.ro cum au reacţionat pacienţii când şi-au dat seama că Mitropolitul Teofan este la ei în salon, medicul Florin Roşu a răspuns: "Vă daţi seama că surpriza a fost mare, s-au bucurat nespus, iar unii chiar au încercat să se ridice din pat".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.