Ionuţ Moşteanu a declarat, marţi la preluarea mandatului de ministru al Apărării, că intră în acest minister cu multă încredere şi responsabilitate faţă de cei care i l-au încredinţat. El a mai anunţat că va fi un partener pentru profesioniştii din minister.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
”Trebuie să plecăm la prânz împreună cu preşedintele către Haga. Programul este foarte strâns. Intru astăzi în acest minister cu foartă multă încredere, cu responsabilitate faţă de cei care mi-au dat acest mandat şi vă asigur că o să îmi îndeplinesc toate obligaţiile cu curaj, cu responsabilitate”, a afirmat Moşteanu.
Ministrul Apărării Naţionale a mai spus că va fi un „partener pentru profesioniştii din minister”, care să fie „respectaţi de partenerii şi aliaţii” României.
„Voi fi un partener pentru profesioniştii din acest minister, pentru a crea un cadru în care să îşi desfăşoare activitatea în continuare, să fie bine motivaţi, bine înzestraţi, respectaţi de partenerii şi aliaţii noştri”, a declarat Ionuţ Moşteanu, jurnaliştilor, la finalul ceremoniei.
Ionuţ Moşteanu a preluat mandatul de ministru al Apărării în cadrul unei ceremonii care a avut loc, marţi, la sediul Ministerului Apărării Naţionale.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.