Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, spune că organigrama ministerului pe care îl conduce va suferi modificări, va fi una suplă şi vor fi reduse cu 30 la sută posturile pe linie politică, adică din zece politicieni vor mai rămâne şapte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ion Ştefan a fost întrebat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, ce posturi vor fi restructurate în cadrul Ministerului Dezvoltării.

“Organigrama Ministerului Dezvoltării va fi una nouă şi suplă şi vom reduce cu 30 la sută linia politică, de la 10 politicieni vor rămâne doar 7 politicieni, adică secretari de stat şi subsecretari de stat. Linia de conducere, posturile de conducere vor fi reduse cu 30 la sută. Deci, vom diminua numărul de semnături ce îl găsim pe fiecare document şi partea de execuţie încercăm să ne încadrăm într-un procent de 25 la sută”, a declarat ministrul Ion Ştefan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.