Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, un mesaj de condoleanţe pentru cetăţenii români care au murit în urma cutremurului din Italia, afirmând că este "la curent" cu starea de sănătate a răniţilor, dar şi cu eftorturile de căutare a celor care sunt în continuare daţi dispăruţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Cu profund regret am aflat de vestea decesului cetăţenilor români, în urma cutremurului care a avut loc miercuri în Italia. Transmit cele mai sincere condoleanţe familiilor şi celor apropiaţi. În aceste momente grele, sunt cu gândul la toţi cei afectaţi de această cumplită tragedie. Durerea morţii cuiva drag nu poate fi alinată cu nimic. Sunt la curent atât cu starea de sănătate a celorlalţi cetăţeni români răniţi, cât şi cu eforturile de căutare a celor care sunt, în acest moment, încă dispăruţi", a scris Iohannis, pe Facebook.

Ministerul de Externe anunţă că a fost confirmat decesul altor trei români în urma cutremurului din Italia, astfel că la acest moment numărul cetăţenilor români care şi-au pierdut viaţa în seism este de cinci persoane. De asemenea, alte 11 persoane sunt date dispărute.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat, joi după-amiază, că, potrivit ultimelor informaţii obţinute din Italia, a fost confirmat decesul altor trei cetăţeni români în urma seismului produs cu o zi în urmă pe teritoriul Italiei. Astfel, la acest moment, numărul cetăţenilor români care şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului este de cinci persoane.

În ceea ce priveşte semnalările privind cetăţenii români daţi dispăruţi, numărul cazurilor înregistrate până la acest moment este de 11 persoane, iar verificările sunt în derulare.

Bilanţul anterior transmis de MAE joi dimineaţă indica doi cetăţeni români decedaţi, alţi patru răniţi şi opt dispăruţi. De asemenea, MAE anunţa că alţi zece români sunt adăpostiţi la o tabără de sinistraţi.

Ultimul bilanţ provizoriu, de joi dimineaţă, al cutremurului cu magnitudinea de 6,2 grade pe scara Richter, care a zguduit miercuri dimineaţă mai multe localităţi din centrul Italiei, arată că 247 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma seismului. Printre victime se numără foarte mulţi copii, iar sute de persoane au fost rănite. Peste 2.500 de oameni au rămas fără adăpost, în condiţiile în care localităţile Amatrice, Accumoli şi Pescara del Tronto au fost rase, practic, de pe faţa Pământului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.