Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj în care arată că este profund marcat de evenimentele dramatice din vestul ţării, transmite condoleanţe familiilor victimelor, multă sănătate persoanelor rănite şi precizează că autorităţile trebuie să gestioneze cât mai eficient situaţia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Sunt profund marcat de evenimentele dramatice care au avut loc în cursul acestei zile în vestul ţării, unde, în urma unor furtuni puternice, mai multe persoane şi-au pierdut viaţa, alte zeci au fost rănite şi s-au înregistrat daune materiale semnificative. Transmit condoleanţe familiilor îndoliate şi multă sănătate tuturor celor care au fost răniţi în aceste tragice circumstanţe”, afirmă preşedintele.

Klaus Iohannis mai precizează că „autorităţile au obligaţia să ia toate măsurile necesare pentru a gestiona cât mai eficient această situaţie de criză”.

Patru persoane au decedat şi alte 26 sunt rănite în urma furtunii care s-a înregistrat în judeţul Timiş. Porivit ISU Timiş, bilanţul furtunii în acest moment este de patru persoane decedate, 26 de răniţi, dintre care 15 au ajuns la spital cu ambulanţe şi 11 cu mijloace proprii, 11 acoperişuri au fost avariate, iar 45 de copaci au fost smulşi de vânt. În întreg judeţul intervin peste 140 de pompieri. 

Totodată, o femeie aflată în staţiunea arădeană Moneasa, situată la o distanţă de o sută de kilometri de municipiul Arad, a murit duminică după-amiaza, după ce a fost lovită de un copac rupt de vijelie, chiar în faţa unui hotel în care urma să intre.

Acoperişurile mai multor clădiri din municipiul Arad au fost avariate de o vijelie puternică, duminică după-amiază, iar zeci de copaci au fost rupţi şi au căzut pe autoturisme sau pe drumuri, îngreunând circulaţia. Toate unităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad au fost alertate şi intervin, situaţia fiind similară în tot judeţul, în urma unei furtuni care a durat câteva minute.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.