Sfânta Liturghie în cadrul căreia Preasfinţitul Părinte Nestor Dinculeană a fost întronizat ca noul Episcop al Devei şi Hunedoarei a avut loc, duminică, la Catedrala ”Sfântul Ierarh Nicolae” şi ”Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Deva.
Slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi conduşi de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
Intrarea la eveniment s-a făcut doar pe bază de invitaţie, dar fiind contextul pandemic.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Credincioşii au putut participa din exteriorul lăcaşului de cult, urmărind transmisiunea proiectată pe cele două ecrane amplasate în curte, cu respectarea strictă a măsurilor igienico-sanitare (distanţarea fizică şi purtarea măştii de protecţie) care se impun.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.