Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, declară, într-un interviu pentru News.ro, că legea educaţiei naţionale va fi gata în 2018, o componentă importantă urmând să vizeze statutul profesorului şi conduita acestuia, că nu este adeptul temelor de vacanţă şi că nu a făcut nicio analiză pe feedback-ul venit din partea profesorilor cu privire la manualele de Educaţie fizică şi de dirigenţie. Ministrul mai afirmă că este pentru prima dată când vor exista programe şcolare pentru pentru clasele sportive, respectiv 40, dar recunoaşte că din cei 170.000 de elevi, doar 1.200 fac discipline sportive, ceea ce consideră că este o problemă, comparativ cu situaţia din Uniunea Europeană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul mai anunţă că de la 1 ianuarie 2018 va exista un judeţ - pilot în care întreg sistemul educaţional va fi digitalizat şi că din toamna acestui an va începe pregătirea celor 4.000 de cadre didactice necalificate din sistemul universitar.

Liviu Pop precizează că mai sunt vacante 1.536 de posturi de director şi de director adjunct de şcoală, jumătate dintre acestea fiind în mediul rural.

El mai spune că are un plan legat de manualele auxiliare şi dă asigurări că tot ceea ce va face în această privinţă va fi legal, fără însă a furniza alte detalii.

Prezentăm interviul acordat Agenţiei de presă News.ro de către ministrul Educaţiei, Liviu Pop:

Reporter: Care sunt noutăţile pe care le aduce anul şcolar 2017-2018?

Liviu Pop: Vom face dezbateri pe regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ, care va fi gata până la 31 august. 

Sunt două lucruri pe care cred că trebuie să le îmbunătăţim: utilizarea telefonului să nu fie făcută nici de către elevi şi nici de către profesori, iar elevul de serviciu, ca noţiune, să dispară pentru că există suficientă resursă umană la nivelul unităţii de învăţământ care să asigure această intrare- ieşire în unitatea şcolară. Mă refer la personalul TESA, didactic auxiliar sau chiar didactic, numai dacă este necesar.

Rep: Care este situaţia autorizaţiilor sanitare în acest moment? În 2016 erau  2.955 unităţi cu clădiri neautorizate deloc. Cam câte sunt acum?

Liviu Pop: Deocamdată sunt 2.500 de unităţi şcolare în reabilitare. Prin PNDL se reabilitează şi se construiesc 2.500 de unităţi şcolare. La începutul anului şcolar vom putea vedea situaţia exactă.

Rep: Legat de evaluările din primar şi gimnazial, dar şi de examenele naţionale, sunt prevăzute anumite schimbări?

Liviu Pop: Nu, pentru că sunt prevăzute în Legea educaţiei naţionale, iar aceasta nu poate fi modificată pentru anul în curs. Şi, aşa cum am spus, anul viitor vom finaliza proiectul de modificare a Legii educaţiei naţionale

Rep: Când veţi avea noul proiect al Legii educaţiei ?

Liviu Pop: Noul proiect o să-l avem după dezbateri la începutul sesiunii parlamentare viitoare, adică în septembrie 2018.

Rep: Cum poate fi rezolvată problema miilor de cadre didactice necalificate din sistem?

Liviu Pop: Am avut legea salarizării unitare, pe care am adoptat-o şi care aduce plus valoare pe salarizarea dascălilor, şi avem un proiect-pilot pe fonduri europene pe care îl vom duce în zona aceasta a calificării colegilor noştri care lucrează în învăţământul preuniversitar pe specializările pe care le predau.

Rep: Când vor începe pregătirea cele peste 4.000 de cadre didactice necalificate şi cât va dura?

Liviu Pop: Proiectul va demara în toamna acestui an. Vor fi pregătiţi să se califice. Sunt două categorii de necalificaţi: cei cu studii medii şi cei cu studii superioare cu licenţă sau master într-o disciplină, dar care predau altă disciplină decât specializarea pe care o au.

Rep: Despre manuale. Există din partea profesorilor un feedback legat de manualele de dirigenţie, educaţie fizică şi sport? Şi-ar dori aceste cărţi?

Liviu Pop: Nu am făcut nicio analiză pe feedback. Fiecare profesor este stăpân pe propria lui disciplină şi poate decide dacă are nevoie sau nu are nevoie de manual la disciplina pe care o predă la anumite clase şi, în acelaşi timp, poate spune elevului dacă aduce sau nu manualul la ora respectivă. Adică nu este obligativitatea de a veni cu toate manualele la şcoală. Fiecare profesor este suveran, el decide.

Rep: Adică manualele vor fi livrate numai în funcţie de cererile profesorilor?

Liviu Pop: Absolut. Am încredere în profesorii din România.

Rep: Există riscul pentru editură să fi tipărit un manual care să nu fie cerut de profesori, chiar şi cel de educaţie fizică şi sport?

Liviu Pop: Este decizia profesorului.

Rep: Dar, până acum, în şcolile cu profil sportiv după ce manual s-a învăţat?

Liviu Pop: Nimeni din şcolile sportive nu avea manuale. Acum s-au făcut, pentru prima dată,  programe şcolare pentru clasele sportive. S-au făcut 40 de programe şcolare pentru clasele sportive. Din păcate, din cei 170.000 de copii, doar 1.200 fac discipline sportive. Şi asta  cred că este cea mai importantă problemă a educaţiei fizice şi sportului, nu dacă este sau nu este manual, în condiţiile în care avem ţări în Uniunea Europeană în care începând din din clasa I au manual pentru sport.

Rep: Nimeni până acum nu s-a gândit ca pe lângă programă să facă şi un manual?

Liviu Pop: Asta este decizia. Era o licitaţie începută în martie pe care eu am moştenit-o. Nu puteam să intervin în licitaţie şi aştept să se finalizeze licitaţia.

Rep: Nu v-aţi întâlnit cu cadre didactice care să vă mulţumească pentru că până acum le-a fost greu să predea numai după programă, fără manual?

Liviu Pop: La finalul licitaţiei o să dau răspuns la întrebarea aceasta.

Rep: Digitalizarea, cu toate componentele, mai ales, catalog electronic. Putem vorbi de extinderea programului în condiţiile în care spuneaţi că nu există internet în multe şcoli?

Liviu Pop: Avem trei capitole pe zona aceasta în programul de guvernare - internet în fiecare unitate în următorii doi ani de zile. Avem doar 66 la sută din unităţi conectate la Internet. În acelaşi timp, din 1 ianuarie 2018 vom avea un judeţ-pilot în care vom digitaliza direct sistemul. Ministerul Educaţiei are trei proiecte mari - wireless campus, internet în toate unităţile şcolare, biblioteca şcolară virtuală, care trebuia făcută din 2011, dar nimeni nu a fost capabil să o facă şi acest management al şcolarităţii, unde acest catalog electronic va face posibil ca părintele să primească în mod real şi direct situaţia elevului. Avem manuale pe suport electronic, facem biblioteca virtuală, aducem internet în fiecare clasă.

Rep: Nu pot fi folosite modelele deja existente, mă refer la catalogul electronic folosit de şcolile private pe care tot Ministerul Educaţiei le finanţează?

Liviu Pop: Sunt vreo şapte sau opt modele de catalog electronic implementate până acum. Noi facem unul cu caracter general, cu documenete care trebuie să asigure siguranţa datelor cu caracter personal, pentru că, din martie 2018, Directiva europeană este mult mai aspră pe zona acesta. Aceste softuri se pot anexa pe platforma pe care vrem să o facem la nivelul învăţământului preuniversitar. Echipa de la minister lucrează deja pentru depunerea documentelor pentru fonduri europene pentru informatizări. Cred că în doi ani de zile putem discuta de lucruri concrete, dar nu pot să mă pronunţ exact până când nu voi vedea ghidul depus la finanţare.

Rep: Stadiul eliminării birocraţiei...

Liviu Pop: Birocraţia va fi redusă drastic. Faţă de ceea ce au avut colegii din preuniversitar anul trecut, vom duce la 30 la sută efortul de hârtie pentru că totul vom face digitalizat pe platforma gestionată de Ministerul Educaţiei.

Mă refer la teancurile de hârtie pe care unii directori sau inspectori le cer profesorilor. Profesorul să se concetreze pe actul de predare, nu pe tonele de hârtii. Profesorii făceau dosare după cum vrea fiecare, dosarul dosarului. Să facă un singur document, afişat public. Este vorba de plan de lecţii, planificări, inspecţii, lecţii metodice, document de progres în carieră şi altele.

Rep: Profesorii nu-şi mai doresc să fie directori de şcoli. Aţi aflat de ce? Câte posturi s-au ocupat?

Liviu Pop: Analizăm şi vom vedea care este situaţia la 1 septembrie. Până atunci încercăm să ocupăm posturile cu directori.

Rep: Directorii care există?

Liviu Pop: Cei care doresc să fie directori.

Au fost ocupate în sesiunea de anul trecut 4.058 de posturi de directori şi 1.344 de directori adjuncti. Un total general de 5.402 posturi ocupate în 2016. În sesiunea din 2017 s-au ocupat 1.361 de posturi de directori şi 611 de adjuncţi . Total general posturi ocupate 2017-1.972. Total general posturi ocupate în sesiunea 2016 şi 2017 - 7.374. În prezent, sunt vacante 1.536 de posturi (1.004 directori + 532 adjuncţi). Dintre acestea, 716, adică aproape jumătate, sunt în mediul rural.

Rep: Aveţi o strategie cu privire la auxiliarele care fac ghiozdanul foarte greu?

Liviu Pop: Analizez acum situaţia. Văd şi eu la copilul meu că manualele sunt foarte subţiri, iar auxiliarele mai grele . M-am gândit ce voi face pe acest segment, şi tot ceea voi face voi face legal.

Rep: A existat o tentativă a fostului ministru al Educaţiei Mircea Dumitru de a reduce temele pentru acasă, însă s-a limitat la un ordin care nu pare sa fi rezolvat problema. Aveţi în plan rezolvarea situaţiei create de sutele de exerciţii pentru vacanţă?

Liviu Pop: Nu sunt adeptul temelor pe vacanţă. Avem "Şcoală după şcoală”, program care va duce la eliminarea temelor pentru acasă, sigur în acele şcoli în care se implementează. În acest program, avem şi masa caldă pentru elevi, pregătim OUG-ul, sper să intre cât mai repede. Şcoala după şcoală este programul pe care vrem să-l extindem şi chiar dacă astăzi copilul poate să stea maxim o oră şi jumătate la învăţământul primar, vom extinde programul la maxim trei ore. În cele trei ore, obligatoriu 30 de minute să fie educaţie sportivă, joc, mişcare, sport. Am avut 200 de şcoli anul trecut care au făcut programul. Pot spune că în cele 3 ore maxim cât va dura programul, 30  de minute vor fi de educaţie fizică şi sport (joc şi mişcare la învăţământul primar). Cu siguranţă, un copil va face, pe lângă două ore obligatorii de sport din cursul săptămânii, încă cel puţin două ore şi jumătate în cele cinci zile de Şcoală după şcoală. Astăzi sunt peste 200 - în unele nu a mers programul să vedem de ce -  şi aş vrea optimist să dublez numărul şcoilor prin acest program. Cele 50 de şcoli au fost stabilite din minister. Anul acesta aştept ordonaţa de urgenţă pentru acest program, apoi dăm HG, care va duce acest program, masa caldă, acolo unde îşi doreşte comunitatea locală şi şcoala.  Numărul de şcoli trebuie stabilit prin OUG, cred că vor fi 100 de unităţi şcolare pentru că aşa îmi place mie, să dublez . Dar, mâine este şedinţa de guvern să vedem ce putem face. Şcolile, cele 100, vor fi alese după ce vom avea acordul şcolilor şi al comunităţilor locale de a face acest program masa caldă şi sigur asociaţiile de părinţi, care au rol foarte clar în acestă acţiune.

Rep: Aveţi în plan să luaţi  măsuri pentru o evaluare mai serioasă a stării de sănătate - fizică şi mentală -  a cadrelor didactice, având în vedere cazurile cu care ne confruntăm - cadre didactice cu boli pulmonare, copii agresaţi în diverse moduri de profesori/învăţători/educatori? Intenţionaţi să propuneţi pedepse mai aspre în astfel de cazuri?

Liviu Pop: Acest lucru se poate introduce doar în Legea educaţiei naţionale, după analize temeinice. Noi în toamna acestui an vom demara procedura de modificare a legii cu toţi paşii, o componentă va fi şi statutul profesorului, conduita profesorului.

Rep: Ştim că  funcţionează principiul autonomiei universitare, dar nu ar fi oare corect ca pentru bursele studenţeşti să fie impuse nişte bareme clare? Pentru a evita situaţiile aberante în care un copil cu 9.50 de la o facultate nu beneficiază de bursă, în timp ce altul cu medie mai mică, de la altă facultate, primeşte bursă.

Liviu Pop: Astăzi, bursele se dau în funcţie de numărul de studenţi bugetari, suma este fixă. Dacă noi dăm 201 lei, se dă pe numărul de studenţi bugetari. Numărul de studenţi se înmulţeşte cu valoarea bursei. Decide universitatea cum îl repartizează. Nu poate interveni nimeni pe criteriile pe care le pune facultatea. Noi le asigurăm suma globală, ei stabilesc criteriile.

Rep: Se prorogă cu un an termenul de acreditare a Şcolilor doctorale.

Liviu Pop: CNR a cerut prorogarea termenului  de acreditare cu un an. Universităţile din România  trebuie să finalizeze într-un an ceea ce nu au reuşit în cinci ani.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.