Ministrul interimar al Sănătăţii, Victor Costache, s-a întâlnit, joi, cu ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble, şi au discutat despre modificările din Sănătate, dezvoltarea medicinii primare şi modificări ale contribuţiei trimestriale pentru furnizorii de medicamente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Victor Costache, ministrul Sănătăţii şi Excenţa Sa, Andrew Noble, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti au avut în această seară o întrevedere, ocazie cu care au fost abordate şi aprofundate mai multe subiecte de interes privind noile modificări legislative din Sănătate, dezvoltarea medicinii primare, modificări ale contribuţiei trimestriale pentru furnizorii de medicamente”, a transmis, joi seară, Ministerul Sănătăţii.

Potrivit sursei citate, ambasadorul Marii Britanii şi-a exprimat susţinerea faţă de reforma din domeniul medical şi faţă de eforturle actualei echipe a Ministerului Sănătăţii pentru îmbunătăţirea accesului pacientilor la tratamente corecte, eficiente  şi la timp, care să contribuie la îmbunătăţirea stării de sănătate a populatiei, după modelul celorlalte state din UE.

Cei doi oficiali au stabilit un viitor calendar de întâlniri.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.