Institutul pentru Politici Publice (IPP) olicită o dezbatere transparentă pentru orice demers care vizează modificarea cpodurilor penale, afirmând că deciziile importante nu se iau nici prin Ordonanţe netransparente, nici în prag de sărbători. ”Guvernul nu este o societate comercială care răspunde în faţa acţionarilor şi angajaţilor pentru decizii, ci are mandatul românilor să administreze ţara în numele lor şi cu respect faţă de aceştia”, spun reprezentanţii Institutului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

IPP a transmis, vineri, un comunicat de presă în care apreciază că ”Guvernul anunţă intenţia adoptării de modificări asupra Codului penal şi a Codului de procedură penală, aşa cum se pricepe cel mai bine, şi anume prin Ordonanţă de Urgenţă, departe de ochii cetăţenilor”.

”Această atitudine arogantă în ceea ce priveşte regulile de adoptare a deciziilor publice într-o societate democratică, prevăzute pe larg şi în legislaţia românească, îi îndreptăţeşte pe cetăţeni să creadă că se evită posibilitatea comentării/analizării prevederilor, înainte de luarea deciziilor. Deciziile importante nu se iau nici prin Ordonanţe netransparente, nici în prag de sărbători. Guvernul nu este o societate comercială care răspunde în faţa acţionarilor şi angajaţilor pentru decizii, ci are mandatul românilor să administreze ţara în numele lor şi cu respect faţă de aceştia”, se arată în document.

Potrivit sursei citate, ”dacă modificările respective nu ar avea problemele pentru care românii au protestat deja public, ele ar urma parcursul obişnuit al unui proiect de act normativ pretabil la procedura consultării publice”.

”Dincolo de miza subiectului, adoptarea de modificări în domeniul justiţiei - cel mai sensibil domeniu, judecând după reacţia românilor, de la preluarea guvernării de actuala coaliţie PSD-ALDE, confirmă îngrijorările partenerilor internaţionali, europeni şi americani în ceea ce priveşte regresul României în respectarea criteriilor politice obligatorii din poziţia de stat membru al UE”, se mai arată în document.

Institutul pentru Politici Publice (IPP) cere cu fermitate ca orice demers de modificare a cadrului legal privind justiţia/statul de drept să nu se facă prin Ordonanţă de Urgenţă ci să se iniţieze, după sărbătorile de iarnă, ”o procedură de adoptare firească pentru o temă care nu se încadrează în categoria urgenţelor pretabile la OUG”.

”Românii sunt interesaţi şi îndreptăţiţi să participe la adoptarea oricăror modificări de cadru legislativ în domeniul justiţiei”, se mai arată în document.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că în Comitetul Executiv Naţional al PSD s-a decis cu unanimitate de voturi emiterea unor Ordonanţe de Urgenţă pentru Codurile penale.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.