Instanţele din judeţele Prahova, Dâmboviţa şi Buzău au decis, miercuri, suspendarea pe termen nedeterminat a activităţii de judecată în urma deciziei Parlamentului de a abroga prevederile privind pensiile de serviciu ale magistraţilor, urmând a fi luate în discuţie doar cauzele urgente. Judecătorii şi-au exprimat public solidaritatea cu grefierii, nemulţumiţi şi ei de modificările legislative prin care îşi pierd pensiile de serviciu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Adunările Generale ale Judecătorilor instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti au hotărât, ca urmare a abrogării dispoziţiilor legale ce consacră pensia de serviciu a magistraţilor, suspendarea activităţii de judecată şi a celei cu publicul pe o perioadă nedeterminată, cu excepţia cauzelor urgente. În această perioadă, programul cu publicul la compartimentele Arhivă şi Registratură şi la Biroul de Informare şi Relaţii Publice va fi redus, toate aceste informaţii fiind expres afişate pe site-urile instanţelor”, anunţă Curtea de Apel Ploieşti într-un comunicat dat publicităţii miercuri.
 
În urma deciziei vor fi afectaţi justiţiabili care au procese la Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Prahova, Tribunalul Dâmboviţa, Tribunalul Buzău, Judecătoria Ploieşti, Judecătoria Câmpina, Judecătoria Vălenii de Munte, Judecătoria Sinaia, Judecătoria Mizil, Judecătoria Răcari, Judecătoria Pucioasa, Judecătoria Moreni, Judecătoria Găeşti, Judecătoria Târgovişte (care suspendă activitatea pe o perioadă de două săptămâni începând cu data de 3 februarie 2020), Judecătoria Buzău, Judecătoria Râmnicu Săra şi Judecătoria Pogoanele.
 
Protestul magistraţilor este declanşat ca urmare a deciziei Parlamentului de a abroga legea care prevede dreptul la pensie specială a mai multor categorii profesionale. 
 
"Prin reglementarea constituţională dată statutului judecătorului şi cel al procurorului, prin legea organică şi normele europene, cât şi prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, regimul pensiei de serviciu ţine de statutul judecătorilor şi procurorilor şi împreună cu cel al salariilor, interdicţiilor şi incompatibilităţilor (unice şi speciale, conform art. 125 alin.3 din Constituţia României, şi art.5 - 11 din Legea  nr.303/2004, modificată), constituie elemente din substanţa independenţei puterii judecătoreşti, garantată de legea fundamentală”, mai susţin judecătorii.
 
Potrivit documentului citat, judecătorii instanţelor din raza Curţii de Apel Ploieşti îşi manifestă solidaritatea cu grefierii, care au anunţat şi ei proteste.
 
"Ţinând seama că adoptarea măsurii de abrogare a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate este, de asemenea, de natură a afecta însăşi activitatea instanţelor şi independenţa puterii judecătoreşti, magistraţii curţii îşi exprimă solidaritatea faţă de formele de protest manifestate de personalul auxiliar de specialitate”, menţionează sursa citată.
 
Legea de eliminare a pensiilor speciale, propusă de PNL, a fost adoptată marţi, cu 247 de voturi ”pentru”, 21 de abţineri.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.