În primele 6 luni ale anului, echipele de specialitate din cadrul Inspecţiei Naţionale a Apelor (de la nivel central şi al Administraţiilor Bazinale de Apă) au aplicat amenzi în valoare de 7.717.500 (7,71 milioane) lei operatorilor economici care nu au respectat prevederile legale din domeniul apelor. În cadrul celor 4.346 de controale efectuate, în 24 de cazuri au fost sesizate şi organele de cercetare penală. Dintre acestea, 6 situaţii au vizat exploatarea ilegală a balastierelor”, arată Apele Române.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Apelor Române, dintre acestea, peste jumătate, adică 54%, echivalentul a 4.190.000 (4,19 milioane) de lei au vizat exploatarea necorespunzătoare a agregatelor minerale, dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

”În cadrul celor 4.346 de controale efectuate, în 24 de cazuri au fost sesizate şi organele de cercetare penală. Dintre acestea, 6 situaţii au vizat exploatarea ilegală a balastierelor”, arată comunicatul.

Totodată, sunt desfăşurate acţiuni comune în baza unui Protocol de colaborare încheiat între ANAR, Poliţia Română- Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, Garda de Mediu şi Inspectoratul de Stat în Construcţii numit: Planul de Măsuri – ”Control balastiere 2022-2023” pentru prevenirea şi combaterea fraudelor în domeniul exploatării agregatelor minerale”.

”Atragem din nou atenţia asupra faptului că exploatarea necorespunzătoare a agregatelor provoacă fenomene erozionale la poduri, dar şi la infrastructura de apărare împotriva inundaţiilor punând astfel în pericol locuitorii din zonă şi pe cei din aval. Toate aceste abateri se sancţionează conform Legii Apelor”, menţionează instituţia. Inspectorii de specialitate în gospodărirea apelor din cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române” (de la nivel central şi al celor 11 Administraţii Bazinale de Apă) vor continua monitorizarea şi controalele la agenţii economici conform Planului de activitate, precum şi potrivit competenţelor şi obligaţiilor ce le revin. Este vorba despre controale planificate, tematice, inopinate, dar şi despre controale privind stadiul realizării măsurilor impuse prin verificările anterioare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.