Lucările de delimitare a liniei de tramvaie 1 şi 10 de traficul auto pe doi kilometri din cei aproape 22 de kilometri cât este lungimea totală a traseului, încep sâmbătă, anunţă Primăria Capitalei, prin montarea stâlpişorilor. Aceştia vor fi amplasaţi pe Bulevardul Timişoara, de la intersecţia cu Bd. Vasile Milea până la intersecţia cu strada Răzoare, şi pe Şoseaua Viilor, de la intersecţia cu strada Constantin Istrati până la intersecţia cu Calea Şerban Vodă. Pe restul traseului vor fi montate garduri, lucrările urmând să înceapă săptămâna viitoare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Primăriei Capitalei, lucrările de separare a liniei de tramvaie 1 şi 10 de traficul auto încep sâmbătă cu montarea stâlpişorilor pe doi kilometri din cei 21,6 kilometri cât este lungimea totală a traseului. Astfel, stâlpişorii vor fi montaţi pe Bulevardul Timişoiara, de la intersecţia cu Bd. Vasile Milea până la intersecţia cu strada Răzoare şi pe Şoseaua Viilor, de la intersecţia cu strada Constantin Istrati până la intersecţia cu Calea Şerban Vodă.

RATB îi roagă pe şoferi ca în următoarele zile să nu lase maşinile parcate pe prima bandă de circulaţie în aceste zone pentru a nu îngreuna traficul şi desfăşurarea lucrărilor.

De asemenea, montarea gardurilor separatoare va începe săptămâna viitoare pe alte două tronsoane, între Pasajul Obor şi Bd. Timişoara, pe Şoseaua Ştefan cel Mare, Bd. Iancu de Hunedoara, Bd. Vasile Milea şi, respectiv, pe strada Constantin Istrati, de la intersecţia cu strada Progresului (Trafic Greu) până la intersecţia cu Şoseaua Viilor.

Costul total al investiţiei este de peste 6,2 milioane de lei.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.