Un incendiu a izbucnit, duminică, la Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal Rădăuţi, mai exact la izolaţia unor cabluri aflate în tavanul fals al unei toalete, fiind stins rapid de pompieri. Nu s-au înregistrat victime, iar fumul degajat a inundat doar spaţii tehnice şi holuri, astfel încât nu s-a impus evacuarea pacienţilor, a precizat ISU.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
ISU Suceava a anunţat că a avut loc un ”început de incendiu” la Centrul de Primiri Urgenţe al spitalului municipal Rădăuţi.
 
Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
”Cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit, izolaţia cablurilor electrice, aflate în tavanul fals al unui grup sanitar, a luat foc. Aflat la faţa locului, pentru predarea unui pacient, echipajul SMURD de la Garda de intervenţie Vicovu de Sus, a acţionat imediat cu stingătoare, pompierii militari localizând şi lichidând incendiul în limitele găsite”, a arătat sursa citată.
 
În sprijinul paramedicilor, au intervenit şi două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD, de la Detaşamentul de pompieri Rădăuţi.
 
”Nu s-au înregistrat victime, iar fumul degajat a inundat doar spaţii tehnice şi holuri, astfel încât nu s-a impus evacuarea pacienţilor. Pompierii militari, cu ajutorul ventilatoarelor specifice, au aerisit spaţiile inundate cu fum, iar activitatea în Centrul de Primire Urgenţe Rădăuţi a fost reluată în siguranţă”, a precizat ISU Suceava.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.