În prima etapă pentru înscrierea copiilor în învăţământul primar în anul şcolar 2017-2018, au fost depuse şi validate, la nivel naţional, 154.102 cereri, anunţă Ministerul Educaţiei, precizând că 99,2 la sută dintre solicitări au fost admise, restul de 0,8 la sută urmând să fie soluţionate în a doua etapă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În perioada 27 februarie - 16 martie, stabilită de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) pentru înscrierea copiilor în învăţământul primar au fost depuse şi validate 154.102 cereri, dintre care au fost admise 152.872, reprezentând 99,2 la sută din totalul solicitărilor, arată reprezentanţii MEN. 

Astfel, 130.526 de cereri (84,7 la sută) au fost admise la prima opţiune făcută pentru şcoala de circumscripţie, 21.443 de cereri (13,9 la sută) au fost admise la prima opţiune făcută pentru altă şcoală, iar 903 cereri (0,6 la sută) au fost admise la a doua opţiune făcută pentru şcoala de circumscripţie.

Celelate 1.230 de cereri (0,8 la sută) vor fi soluţionate în a doua etapă, deoarece nu conţineau opţiunea aferentă revenirii la şcoala de circumscripţie, precizează MEN.

Din cele 154.102 cereri introduse, 129.413 cereri (84 la sută) vizează copii cu vârsta de şase ani împlinită până la 31 august 2017 (inclusiv), iar 24.689 de cereri (16 la sută) vizează copii cu vârsta de şase ani împlinită începând cu 1 septembrie 2017.

Pe medii de rezidenţă, 83.286 de cereri (54 la sută) provin din mediul urban, iar 70.816 cereri (46 la sută) din mediul rural.

Anul trecut, în prima etapă au fost admise 166.698 de cereri, adică 99,1 la sută din totalul celor 168.226 de cereri înregistrate, mai arată reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

A doua etapă de depunere a cererilor, rezervată copiilor care nu au fost cuprinşi în nicio unitate de învăţământ după prima etapă, se va desfăşura în perioada 24 - 30 martie.

Părinţii vor completa un nou formular de înscriere, repartizarea urmând a se realiza pe locurile disponibile după prima etapă, potrivit MEN.

Ministerul Educaţiei aminteşte că unităţile de învăţământ sunt obligate să afişeze situaţia copiilor înscrişi şi a locurilor libere, după fiecare etapă de înscriere.

Rezultatele finale vor afişate în şcoli şi pe site-urile inspectorarelor şcolare în 6 aprilie.

În perioada 7-13 aprilie vor fi soluţionate, la nivel local, toate cazurile nerezolvate, mai transmite MEN.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.