O ţară nu poate funcţia pe principiile democraţiei, având partide care în interiorul lor sunt conduse nedemocratic, spune fostul preşedinte Ion Iliescu într-o precizare după ce declaraţii ale sale din 2015 referitoare la PSD au fost prezentate în presă ca fiind recente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un post de ştiri a prezentat duminică seară o înregistrare audio cu fostul preşedinte Ion Iliescu, spunând că declaraţiile sale sunt recente, deşi au făcute în 2015, aşa cum spune Iliescu, la Congresul de atunci al PSD. El a precizat că părerea sa nu este o noutate şi că ar spune acelaşi lucru şi în faţa conducerii social-democraţilor.

„Nu am încurajat niciodată conducerea conflictuală, indiferent că este vorba despre partid, sau despre instituţiile statului. Abordarea critică a realităţii nu înseamnă ”atac” la cineva. Înseamnă realism şi exprimă dorinţa de a rezolva probleme, nu de a crea altele noi. PSD nu reprezintă, prin problemele pe care le are, excepţia pe scena politică actuală. De fapt, este printre puţinele forţe politice care mai păstrează un minim de coerenţă în acţiunea şi în proiectele sale. Dacă mai mizează însă pe abordarea conflictuală a problemelor interne, va pierde şi această minimă coerenţă”, spune Ion Iliescu pe blogul său.

De asemenea, a mai spus el, ţara noastră are nevoie de o guvernare corentă şi responsabilă pentru consolidarea democraţiei, pentru că nu pot exista într-un stat partide care sunt conduse într-un mod nedemocratic.

„Dincolo de orice, România are nevoie de stabilitate, de o guvernare coerentă, la rândul ei, responsabilă, şi, mai ales, de consolidarea democraţiei. Repet ce am spus nu o dată: nu poţi avea o democraţie funcţională cu partide care, în interiorul lor, sunt conduse nedemocratic. Este momentul să redeschidem canalele de comunicare, să reluăm dialogul între forţele politice, şi cu societatea civilă, Ca urmare, cer, în virtutea dreptului la replică, televiziunilor care au generat şi răspândit ştirea falsă, să facă precizările cuvenite. Şi, dacă nu cer prea mult, să mă anunţe şi pe mine despre ce am spus, sau am făcut, deşi n-am spus şi n-am făcut”, a mai scris Iliescu.

Precizările fostului preşedinte vin după ce duminică seară declaraţii ale sale din 2015 au fost prezentate la un post de televiziune ca fiind recente.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.