Aproape 350 de şoferi au fost depistaţi încălcând regulile de circulaţie în doar câteva ore, pe Drumul Naţional 2 Bucureşti – Bacău – Suceava – Siret. Trei sute dintre aceştia au fost sancţionaţi pentru depăşirea vitezei legale, iar 66 au rămas fără permisul de conducere, anunţă Poliţia Română.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit sursei citate, începând de vineri, poliţiştii rutieri au intensificat acţiunile pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi, pentru prevenirea evenimentelor rutiere.

O atenţie deosebită este acordată Drumului Naţional 2 Bucureşti – Bacău – Suceava - Siret.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

”În doar câteva ore, pe DN 2, au fost depistaţi 347 de conducători auto care au încălcat prevederile rutiere, dintre care 300 au fost sancţionaţi contravenţional pentru depăşirea vitezei regulamentare. 66 de şoferi au rămas fără permisul de conducere”, anunţă Poliţia Română.

De asemenea, p persoană este cercetată penal pentru că circula cu maşina fără a avea permis de conducere.

Potrivit poliţiştilor, ”cu cât viteza este mai mare, şocul produs de accident este mai mare, iar consecinţele mai grave”.

Acţiunea va continua pe şosele din ţară, cu autospecialele inscripţionate sau neinscripţionate, dotate cu aparatură de măsurare a vitezei de deplasare, dar şi pistoalele – radar cu laser.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.