Reprezentanţii Ministerului Muncii au transmis că aproximativ 135.700 de bilete la tratament balnear vor fi asigurate în acest an prin Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), faţă de 120.000 în anul 2023. Dintre acestea, aproximativ 60.000 vor fi asigurate în bazele de tratament administrate de Casa Naţională de Pensii Publice, conform Hotărârii de Guvern aprobate, în şedinţa de joi a Executivului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, suma aprobată în vederea asigurării de tratament #balnear pensionarilor şi persoanelor asigurate în sistemul public de pensii, persoanelor asigurate pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi beneficiarilor unor legi cu caracter reparatoriu a fost majorată faţă de anul 2023, de la 300.000.000 lei, la 400.000.000 lei”, arată postarea de pe pagina de Facebook a Ministerului Muncii.
 
„Suntem conştienţi de nevoile persoanelor ajunse la pensie, dar şi de ale celor care au suferit accidente de muncă sau dobândit boli profesionale, şi încercăm să răspundem adecvat acestor situaţii. În acest an am reuşit să creştem bugetul alocat pentru biletele de tratament balnear şi să majorăm cu aproape 16.000 numărul locurilor pe care le asigurăm”, a declarat ministra Simona Bucura-Oprescu.
 
Astfel, în unităţile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice va fi asigurat un număr de maximum 60.420 de bilete de tratament, repartizate pe maximum 19 serii de trimitere, cu o durată de 16 zile. La acestea se adaugă aproximativ 75.300 de bilete de tratament balnear contractate cu alte unităţi de profil, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2024, faţă de 59.580 de bilete de tratament în 2023.
 
„Pot solicita bilete de tratament balnear pensionarii şi asiguraţii sistemului public de pensii, iar un procent de maximum 15% din numărul total al biletelor va fi acordat, gratuit, beneficiarilor unor legi speciale cu caracter reparatoriu, precum şi persoanelor care au suferit accidente de muncă sau boli profesionale”, mai spune sursa citată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.