Guvernul va discuta, miercuri, în şedinţa săptămânală, un proiect de hotărâre privind declararea zilei de 13 august zi de doliu naţional, în ziua în care Regina Ana va fi înmormântată, potrivit agendei şedinţei Executivului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri se află şi un proiect de hotărâre "pentru declararea zilei de 13 august 2016 zi de doliu naţional pe teritoriul României".

Luni, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a confirmat că declararea zilei de doliu naţional va figura pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe de Guvern şi a precizat că premierul avut si o convorbire telefonică cu Principesa Margareta şi i-a transmis condoleanţe şi tot sprijinul Executivului.

Regina Ana, în vârstă de 92 de ani, a murit, luni, la 13.45, la Spitalul din Morges, în Elveţia.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana va fi adus în ţară în 9 august, la ora 15.15, şi va fi transportat la Castelul Peleş, iar miercuri, 10 august, acesta va fi transportat la Sala tronului din Palatul Regal, iar sâmbătă va fi depus în Piaţa Palatului, pe un catafalc. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 13 august, la ora 15.00, într-o ceremonie privată, la Curtea de Argeş.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.