Guvernul a prorogat, miercuri, până la 21 octombrie 2017, termenul de intrare in vigoare a normelor care stabilesc cadrul legal privind sistemul care asigură trasabilitatea materialelor lemnoase rezultate din exploatarea pădurilor României (SUMAL).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Prorogarea termenului a fost necesară întrucât este nevoie de timp suplimentar pentru recepţia tuturor modulelor, elaborarea şi aprobarea ordinului privind testarea sistemului (SUMAL) şi încheierea de convenţii cu administratorii de fond forestier şi testarea efectivă a sistemului”, anunţă Guvernul.
 
Termenul iniţial pentru intrarea în vigoare a reglementărilor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase a fost 21 aprilie 2017.
 
Sistemul SUMAL permite transparentizarea circuitului pe care îl parcurge lemnul din momentul marcării până la destinatar. Astfel, ocoalele silvice vor avea posibilitatea să vadă, în timp real, toate transporturile de materiale lemnoase care se fac de pe teritoriul administrat de ele. De asemenea, operatorii economici care deţin  depozite de materiale lemnoase vor putea utiliza toate informaţiile introduse în SUMAL pentru raportări interne. Va fi eliminata posibilitatea transporturilor multiple cu acelaşi act de provenienţă, dar şi crearea de stocuri false de lemn în depozite.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.