Guvernul a aprobat o ordonanţă care prevede modificări privind contractele de închiriere sau de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, construite de ANL, anunţă Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Guvernul României a aprobat, în şedinţa de astăzi, 27 august, o Ordonanţă pentru modificarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL). Actul normativ prevede o serie de modificări care vizează contractele de închiriere sau de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, construite de ANL", se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de MDRAP.

Concret, schimbul de locuinţă se va realiza în orice moment în perioada de valabilitate a contractului de închiriere, în condiţiile în care până acum, schimbul de locuinţă se realiza doar în cazul imobilelor aflate în exploatare, fiind exceptate locuinţele noi. Această modificare a fost solicitată atât de reprezentanţii autorităţilor publice locale, precum şi de chiriaşi ai locuinţelor pentru tineri destinate închirierii.

Actul mai prevede că cheltuielile pentru întreţinere, reparaţii curente, reparaţiile capitale, precum şi încheierea contractelor de asigurare a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor vor fi în sarcina titularului contractului de vânzare-cumpărare, având în vedere că, de la data semnării acestui contract, titularul nu mai virează către administratorul locuinţelor nicio sumă, iar ratele lunare se virează la ANL şi se utilizează exclusiv pentru construcţia de noi locuinţe.

Până acum, Legea nr. 152/1998 nu reglementa cine suportă cheltuielile pentru întreţinere, reparaţii curente, reparaţiile capitale, în situaţia în care plata se face în rate, iar obligaţia încheierii contractelor de asigurare a locuinţelor aflate în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale revenea persoanelor ori autorităţilor desemnate, în condiţiile legii, să le administreze.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.