Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat că săptămâna viitoare va merge cu un memorandum în Guvern astfel încât angajaţii CFR şi cei ai metroului să poată să beneficieze de tichete de masă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Sorin Grindeanu a fost întrebat joi, într-o conferinţă de presă, dacă angajaţii CFR îşi vor primi tichetele de masă pentru ultimele două luni ale anului.
 
“S-a dat acea ordonanţă prin care noi am putut sau se încearcă să se ţină anumite cheltuieli într-o anumită marjă, astfel încât să ne înscriem în deficit. Dacă există o regulă pentru toată lumea, şi anume să se dea tichete de masă pentru cei care au salariu până în 10.000, acelaşi lucru e valabil şi pentru CFR şi pentru metrou. Deci da, pot să spun că da. Voi merge în Guvern săptămâna viitoare cu memorandum, astfel încât angajaţii CFR şi angajaţii metroului să poată să beneficieze de aceste tichete”, a explicat Sorin Grindeanu. 
 
El a explicat şi de ce angajaţii CFR erau exceptaţi. 
 
“Pentru că sunt companii care sunt pe pierdere şi atunci exista această excepţie, doar că nu e o pierdere care a apărut acum. Sunt pierderi istorice, aşa cum bine ştiţi, şi oamenii trebuie să beneficieze de aceste tichete”, a afirmat ministrul Transporturilor.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.