Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, că, joi după-amiază, va fi inaugurat primul lot de autostradă de la Sibiu la Piteşti, precizând că se înaintează foarte bine şi pe celălalt capăt, de la Sibiu la Curtea de Argeş, unde se înregistrează un progres de 25 la sută. El a menţionat că în primăvara anului viitor se va intra pe faza de execuţie pe tronsonul patru din autostrada Sibiu-Piteşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
“Pot să vă spun că astăzi, în jurul orei 15, nu doar că s-au semnat toate acele contracte dificile pe loturile 2, 3 şi 4 de la Sibiu-Piteşti, dar astăzi, în jurul orei 15, se va inaugura, se va da drumul în circulaţie la primul lot de la Sibiu la Piteşti. Asta e un lucru bun, se intră pe pe făgaşul normal”, a declarat Sorin Grindeanu, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Bacău. 
 
El a precizat că se înaintează bine şi pe celălalt capăt al autostrăzii Sibiu-Piteşti. 
 
“Aş accentua ceea ce se întâmplă astăzi după-masă, pentru că e important acest tronson de la Sibiu la Boiţa, pe Sibiu-Piteşti, pentru că e primul care începe să meargă spre traversarea munţilor. Se înaintează foarte bine şi pe celălalt capăt, de la Sibiu la Curtea de Argeş. E un progres undeva la 25 la sută. Iar cele dificile, doi, trei şi patru, tronsoanele de acolo sunt semnate contractele şi se intră, s-a intrat în fazele de proiectare. Probabil pe tronsonul patru, undeva în primăvară se va intra în faza de execuţie. Deci lucrurile merg în direcţia potrivită atâta timp cât avem parteneri sau CNAIR are parteneri la realizarea acestor investiţii, companii serioase, companii care înţeleg să-şi ţină termenele, să se ţină de ceea ce au semnat. Dar nu toţi sunt aşa. Nu trebuie să creăm o imagine idilică. Avem şi companii care cred că trăiesc în trecut, cum le-a mers în alte vremuri. Am dat certificate negative, iar în perioada următoare o să luăm şi anumite decizii radicale atâta timp cât nu se ţin de ceea ce au semnat”, a explicat ministrul Transporturilor.
 
Secţiunea 1 a autostrăzii Sibiu-Piteşti (Sibiu-Boiţa) are o lungime de 13,17 kilometri.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.