Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat, miercuri, după o vizită la centrul de vaccinare de la Romexpo, că au fost amenajate 24 de cabinete pentru vaccinarea cadrelor didactice, dintre care 16 sunt pentru vaccinul AstraZeneca, iar opt pentru vaccinul Pfizer.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Valeriu Gheorghiţă a declarat că în cursul zilei de miercuri sunt programate pentru imunizare 900 de persoane din rândul personalului didactic. 
 
“Are în componenţă aproximativ 16 cabinete pentru vaccinul produs de compania Oxford/AstraZeneca şi şase cabinete pentru vaccinul produs de compania Bionteh/Pfizer. Din datele pe care eu le am disponibile astăzi sunt aproximativ 900 de persoane programate din personalul didactic. În zilele următoare sunt aproximativ o mie de persoane în fiecare zi”, a afirmat Gheorghiţă.
 
El a precizat că a vizitat centrul de vaccinare din Capitală pentru a vedea dacă activitatea decurge normal. 
 
“Este o vizită obişnuită de lucru, ne-am dorit să vedem dacă activitatea decurge normal, dacă lucrurile au fost bine pregătite şi personalul are cunoştinţă de activitatea care se desfăşoară, dacă cunoaşte procedurile, instrucţiunile. Din fericire, lucrurile decurg cât se poate de normal. Am stat de vorbă şi cu doamna doctor coordonatorul Centrului de vaccinare, am considerat la acest moment că activitatea este una care se desfăşoară în condiţii bune şi sperăm ca şi mai departe lucrurile să evolueze cât se poate de bine. (…) Sunt 23 de judeţe în care astăzi a început activitatea de vaccinare, lucrurile decurg normal pentru că în mare parte personalul ştie despre ce e vorba, ştiu cu toţii ce au de făcut, este practic acelaşi tip de activitate doar că este organizat particular în ceea ce priveşte programarea, modalitatea de programare este diferită şi în rest sunt activităţi cunoscute deja de cel puţin două luni de când am început activitatea de vaccinare”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.
 
El a menţionat că în cazul cadrelor didactice care erau programate pentru imunizare pe platformă şi au renunţat pentru a se vaccina mai repede, locurile respective vor fi disponibile pentru alte categorii din etapa a doua.
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.