Câteva zeci de călători aşteaptă, miercuri, în Gara CFR Galaţi, de mai bine de trei ore, mai multe trenuri fiind oprite din cauza protestului angajaţilor feroviari. Unii dintre oameni susţin că nu li s-a spus de protest în momentul în care şi-au cumpărat bilete.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mai multe trenuri nu au mai plecat, miercuri dimineaţă, din staţia CFR Galaţi din cauza protestului angajaţilor feroviari privind semnarea contractului colectiv de muncă, spre nemulţumirea călătorilor. Mulţi dintre oameni s-au plâns că nu li s-a spus când şi-au cumpărat bilete că personalul CFR este în grevă. 

”Acum ne anunţă că pe termen nelimitat, dar de ce? Păi spontană-spontană, dar de ce nu ne anunţă de la început să nu mai scoatem bilete? Am pierdut două ore şi jumătate”, a spus un bărbat care aştepta trenul.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

”Doar mi-a dat un bilet contracost şi am aflat întâmplător că e o grevă spontană”, a spus un alt călător.

Între timp, unii călători au început să caute soluţii alternative pentru a ajunge la destinaţie, orientându-se către microbuze.

Miercuri dimineaţă figurau cu întârzieri de 120 de minute trenuri precum Galaţi - Ploieşti - Bucureşti Nord, Galaţi - Mărăşeşti sau Galaţi -Buzău - Bucureşti.

Reprezentanţi ai staţiei CFR Galaţi au afirmat, la ora transmiterii acestei ştiri, că protestul salariaţilor continuă.

Angajaţii CFR vor o creştere salarială de 25% şi condiţii mai bune de muncă, iar miercuri au declanşat o grevă spontană, blocând gări pentru că nu mai au încredere în promisiunile conducerii companiei feroviare, au declarat, pentru News.ro, sindicalişti din transportul feroviar, care au precizat că mecanicii de locomotivă ar putea opri şi ei lucrul joi. Sindicaliştii spun că Gara de Nord nu este blocată, dar activitatea ar fi oprită complet în alte gări, printre care Cluj-Napoca, Iaşi, Bacău şi Braşov.

Potrivit oficialilor CFR, mersul trenurilor este afectat în şapte regionale, în gări fiind oprite aproximativ 150 de trenuri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.