Peste 320 de legumicultori din comuna gălăţeană Matca au făcut solicitări de calamitate în vederea obţinerii de despăgubiri de la Guvern, după ce solariile sau culturile agricole din acestea le-au fost afectate de viscolul şi zăpada din luna ianuarie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Directorul Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Galaţi, Floricel Dima, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că s-au primit 327 de solicitări de calamitate din partea legumicultorilor din comuna Matca în vederea obţinerii de despăguibiri, în urma fenomenelor meteo din ianuarie.

”Cei din Matca au făcut solicitări de calamitate ca urmare a evenimentelor din luna ianuarie şi mă refer la viscol şi zăpadă. Sunt undeva la 327 de solicitări cu 41,6 hectare care au fost înaintate către Prefectura judeţului şi azi sau mâine trebuie să aibă un ordin de prefect, după care comisia care va fi stabilită prin ordinul de prefect, imediat a doua zi, va începe să meargă în teren pentru constatarea acestor calamităţi”, a spus directorul Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Galaţi.     

Floricel Dima a precizat că sunt şi legumicultori care aveau deja culturi şi pe care le-au pierdut odată ce le-au fost distruse solariile.

”Pentru cei care au cultura înfiinţată se vor face două procese verbale - unul pentru investiţie şi celălalt pentru cultură. La cei care nu au avut culturi vor fi cu un singur proces verbal, de calamitate”, a mai spus directorul Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Galaţi.    

Potrivit acestuia, în continuate întreaga documentaţie va fi înaintată Ministerului Agriculturii în vederea acordării de despăgubiri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.