Primarul Capitalei, Gabriela Firea, anunţă că s-a externat, după intervenţia chirugicală la care a fost supusă săptămâna trecută.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„A sosit şi ziua mult aşteptată a externării din spital, după intervenţia chirurgicală de săptămâna trecută! Sunt momente în viaţă în care cuvintele sunt prea mărunte pentru a descrie recunoştinţa pe care o port în suflet. Cumpenele nu se programează. Sunt zile în care te poţi prăbuşi fără voie, deşi toată lumea te ştie puternic. Sunt ore în care totul scapă de sub control şi minute decisive pentru tot ce va urma. Fără OAMENII din acest instantaneu nu pot spune cum ar fi fost azi starea şi chiar viaţa mea”, a scris Gabriela Firea vineri pe Facebook, postând şi fotografii alături de medici, dar şi de soţul ei, Florentin Pandele.
 
 
Firea le mulţumeşte din tot sufletul desăvârşiţilor profesionişti şi, în plus, oamenilor cu un caracter deosebit, care au salvat-o: Conf. Univ. Dr. Iulian Brezean - Managerul Spitalului Dr. I. Cantacuzino, Clinica de Chirurgie I.Juvara, Dr. Sorin Petrea - Director Medical, medic primar, Dr. Eduard Catrina - medic primar, Dr. Mihaela Vâlcu - medic primar, Dr. Iulia Grigore - medic specialist ATI.
 
„O echipă de chirurgi români de talie internaţională care fac minuni zilnic, într-un spital din Bucureşti. Mii de mulţumiri întregului personal: asistente, infirmiere - competenţi şi umani. Cu toţi bolnavii! Cu absolut toţi!”, adaugă Firea.
 
„După starea de rău de 3 luni, ocluzia intestinală cu care am venit în urgenţă joi seară, şi cea de-a doua intervenţie chirurgicală efectuată (după cea laparoscopică din decembrie), urmează tratamentul pe parcursul unei perioade de circa o lună de zile şi revenirea la Spitalul Cantacuzino, la îngerii mei salvatori, pentru reintegrarea aparatului intestinal. Slavă Domnului că nu a fost o afecţiune şi mai gravă sau cu urmări care să fi trebuit a fi parcurse pe perioade de tratament şi mai îndelungate! Ţin să aduc mulţumiri încă o dată medicilor extraordinari de la spitalele Colentina, Sanador şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, unde am realizat, de asemenea, mai multe investigaţii medicale, din decembrie şi până acum”, mai scrie Firea.
 
Ea spune că a avut alături familia, prietenii din viaţa de zi cu zi, dar şi cei virtuali, precum şi colegii.
 
„Toată lumea s-a concentrat şi la birou cât a putut mai bine, pentru a reuşi să trecem cu bine peste această perioadă grea.  
Regret că, din cauza perfuziilor, tratamentelor, etc, era complicat să folosesc des telefonul, pentru a răspunde mesajelor de susţinere. O fac acum, înzecit!  Fireşte, nimic nu este posibil fără Dumnezeu, căruia îi aduc mulţumiri neîncetate din toată fiinţa mea. M-am simţit ocrotită în cele mai dificile momente şi sunt bucuroasă că nu am deznădăjduit. Vorba de aur a duhovnicului sfânt: «Răbdare, răbdare, răbdarică.. răbdarea este ruptă din rai»”, încheie Firea.
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.