Fregata “Regele Ferdinand” va participa, timp de o lună, la două misiuni în Marea Mediterană, primul exerciţiu fiind unul de luptă antisubmarin, organizat de Turcia, iar al doilea este organizat de NATO, fregata aflându-se atunci sub comanda Comandamentului Forţelor Întrunite. Alături de fregată la misiuni vor participa un elicopter Puma Naval şi o grupă de militari ai Divizionului 164 Forţe Navale pentru Operaţii Speciale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Forţele Navale au transmis luni, printr-un comunicat, că vor fi prezente la două misiuni internaţionale în  Marea Mediterană, în perioada următoare, cu fregata “Regele Ferdinand”,  un elicopter Puma Naval şi o grupă de militari ai Divizionului 164 Forţe  Navale pentru Operaţii Speciale.

“Pentru consolidarea cooperării şi creşterii interoperabilităţii cu structurile NATO în domeniul luptei antisubmarin, nava va participa, în perioada 27 septembrie - 4 octombrie, la Exerciţiul multinaţional de luptă antisubmarin „Mavi Balina”, organizat de Turcia, în apele internaţionale ale Mării Mediterane de Est”, se arată în comunicat.

La acest exerciţiu vor lua parte zeci de nave şi aeronave militare, submarine şi detaşamente de Forţe pentru Operaţii Speciale din Azerbaidjan, Grecia, Olanda, Pakistan, România, Spania, SUA şi Turcia, urmând a fi puse în aplicare proceduri standard de operare pentru asigurarea securităţii maritime regionale şi combaterea ameninţărilor subacvatice.

A doua misiune a fregatei “Regele Ferdinand” este planificată în perioada 5 - 24 octombrie şi vizează participarea la Operaţia maritimă NATO „Sea Guardian” din Marea Mediterană. În timpul participării la această operaţie, fregata se va afla sub comanda operaţională naţională a Comandamentului Forţelor Întrunite, iar controlul operaţional va fi exercitat de către Comandamentul Maritim Aliat (MARCOM) al NATO.

“La summitul NATO din Ţara Galilor, din septembrie 2014, şefii de stat şi de guverne a aprobat crearea operaţiei maritime „Sea Guardian”, operaţie de tip securitate maritimă în Marea Mediterană, ca parte a Strategiei Maritime a Alianţei. Participarea Forţelor Navale Române la această operaţie maritimă asigură îndeplinirea obligaţiilor asumate de ţara noastră privind contribuţia la asigurarea securităţii maritime a Alianţei”, au precizat sursa citată.

Participarea pentru al doilea an consecutiv la Operaţia maritimă „Sea Guardian” reprezintă cea mai importantă misiune a Forţelor Navale Române în Teatrele de Operaţii, în anul de instrucţie 2018, şi demonstrează faptul că Marina Militară Română este capabilă să îndeplinească misiuni la standarde NATO, a mai precizat sursa citată.

Fregata “Regele Ferdinand” este comandată de comandorul Marian Ioan şi are la bord 240 de militari. Nava a plecat luni, 24 septembrie, din portul militar Constanţa şi îşi va încheia misiunile la sfârşitul lunii octombrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.