Fostul primar al municipiului Timişoara, liberalul Nicolae Robu, a reacţionat pe pagina sa de Facebook, după ce Primăria Timişoara a pierdut procedul în care a contestat amenda de aproape 107 milioane lei (aproximativ 21 milioane euro) de la Administrarea Fondului de Mediu, pentru neachiziţionarea de certificate de poluare. Robu spune că această amendă, la care se adaugă alte datorii ale companiei de termoficare Colterm, reprezintă ”începutul sfârşitului”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Amenda de 21 milioane euro adusă de dl Fritz prin necumpărarea la timp certificatelor de CO2 a fost consfinţită de Curtea de Apel Timişoara!!! De aici trebuie să plece orice discuţie despre Colterm, pentru că această amendă reprezintă, de fapt, începutul sfârşitului! În timp ce eu am ţinut Colterm la acelaşi nivel al datoriilor pe care l-am moştenit, deşi am plătit din ele sume imense -penalităţile le-au crescut la loc!- şi am investit enorm în retehnologizare -330 milioane lei!-, dl Fritz, fără a investi un leu, în primele 9 luni de când a ajuns Primar a creat datorii noi de 240 milioane lei (între timp, presupun că ele au crescut)!”, a scris Nicolae Robu pe Facebook.
 
Potrivit  lui Nicolae Robu, datoriile Colterm sunt:
 
- 107 milioane lei amenda pt certificatele de CO2
- 31 milioane lei către ANAF
-  60 milioane lei necesarul pt plata certificatelor pt care s-a primit amenda, care, dincolo de amendă, oricum trebuie cumpărate
- 12 milioane lei facturi EON
- 20 milioane lei facturi furnizori cărbune
- 10 milioane lei facturi furnizori diverşi
 În total, 240 milioane lei.
 
”Pentru a avea tabloul complet, mai adaug că eu am lăsat în implementare proiectul pe fonduri europene de 150 milioane lei de schimbare a 30 Km de conducte, proiect cu care dl Fritz se laudă fără ruşine, fără ca el să aibă cel mai mic merit (unii îmi reproşează că nu l-am pornit mai devreme; răspunsul este: abia acum au fost disponibile fondurile europene pt aşa ceva). Între timp Certificatele de CO2 costă cu cel puţin 3 milioane euro mai mult decât dacă ar fi fost cumpărate la timp, iar preţul gigacaloriei la abonat a fost dublat de dl Fritz începând cu 1 Ianuarie 2022”, a mai scris Robu.
 
Curtea de Apel Timişoara a respins acţiunea depusă în instanţă de către societatea de termoficare Colterm S.A. din Timişoara prin care contesta amenda primită de la Autoritatea Fondului de Mediu, în valoare de 106.863.467 lei, pentru neachiziţionarea de certificate de poluare impuse de Uniunea Europeană.
 
”Respinge acţiunea în justiţie formulată de reclamanta Compania Locală de Termoficare “Colterm” S.A. (...) în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, acţiune având ca obiect:
- anularea Deciziei nr. 35, emisă de Administraţia Fondului pentru Mediu în soluţionarea plângerii prealabile (contestaţiei fiscale), comunicată societăţii reclamante la data de 09.08.2021;
- admiterea plângerii prealabile (contestaţiei fiscale) formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 3/14.05.2021;
- anularea în totalitate a Deciziei de impunere nr. 3/14.05.2021, în ceea ce priveşte stabilirea în sarcina reclamantei a obligaţiei fiscale în cuantum de 106.863.467 lei
- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată”, se arată în decizia Curţii de Apel Timişoara.
 
De asemenea, instanţa respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
 
Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Curtea de Apel Timişoara. 
 
În luna mai, Administraţia Fondului pentru Mediu a amendat societatea de termoficare din Timişoara, Colterm, cu suma de 106.863.467 lei, adică aproximativ 21 milioane de euro, după ce primarul Dominic Fritz nu a convocat Adunarea Generală a Acţionarilor de la Colterm pentru a discuta problema achiziţionării certificatelor de poluare impuse de Uniunea Europeană. Ulterior, edilul a anunţat că va contesta această amendă.
 
Societatea de termoficare din Timişoara, Colterm, mai are datorii la furnizori de peste 300 de milioane de lei.
 
În 11 noiembrie, Guvernul României a alocat municipiului Timişoara aproape 54 de milioane de lei, pentru termoficare, însă primarul Dominic Fritz a anunţat că aceşti bani vor ajunge doar până la finalul acestui an. Dealtfel, din cauza datoriilor şi a neachiziţionării de cărbune, Colterm a întrerupt furnizarea agentului termic timp de mai multe zile, la Timişoara, în acest sezon. Aceasta după ce primarul Dominic Fritz a anunţat intrarea în insolvenţă a companiei. În cele din urmă a fost semnat un nou contract de furnizare de gaze naturale, cu o altă companie, însă cu plata în avans.
 
Consiliul Local Timişoara a aprobat, într-o şedinţă extraordinară care a avut loc în data de 23 decembrie a.c., dublarea preţului gigacaloriei pentru termoficare. În urma votului Consiliului Local Timişoara, începând din data de 1 ianuarie 2022, preţul gigacaloriei la populaţie va fi de 416, 25 lei, faţă de 207, 27 lei, cât este în prezent, iar primăria va acorda o subvenţie de 435 de lei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.