Fostul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române PF Teoctist va fi pomenit, sâmbătă, la Catedrala Patriarhală, după Sfânta Liturghie, la zece ani de la decesul survenit la câteva ore după o intervenţie chirurgicală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sâmbătă, după Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală, de la orele 11.00, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, episcop vicar patriarhal, va ţine o slujbă de pomenire pentru Părintele Patriarh Teoctist, la împlinirea a zece ani de la trecerea sa la cele veşnice (30 iulie 2007), potrivit unui anunţ al Patriarhiei Române.

Patriarhul Teoctist a fost înmormântat în Catedrala Patriarhală, în partea dreapta a lăcaşului de cult, alături de alţi trei predecesori ai lui: Miron Cristea (1925-1939), primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, Nicodim Munteanu (1939-1948) şi Iustin Moisescu (1977-1986).

Patriarhul Teoctist a murit în 30 iulie 2007, la 92 de ani, în urma unui stop cardiac, suferit din cauza complicaţiilor apărute după operaţia de prostată la care fusese supus în cursul aceleiaşi zile.

PF Teoctist a fost internat cu o zi înainte de operaţie la Spitalul Fundeni, într-o zi de duminică, după ce se simţise rău, iar a doua zi a fost operat. Conform comunicatelor furnizate de spital, operaţia decursese bine, însă câteva ore mai târziu Patriarhul a murit din cauza unor complicaţii cardiace apărute după operaţie.

La şapte ani de la deces, a fost lansat volumul "Patriarhul Teoctist. In memoriam, 2007-2014”.

Teoctist Arăpaşu a condus Biserica Ortodox[ Română peste 20 de ani, fiind înscăunat la 16 noiembrie 1986.

Perioada în care Patriarhul Teoctist a condus BOR a fost marcată, printre altele, de prima vizită a Papei Ioan Paul al II-lea într-o ţară majoritar ortodoxă, în mai 1999.

Teoctist nu s-a ferit să-şi arate nemulţumirea faţă de încercările de scoatere a icoanelor din şcoli, apreciind ca acestea sunt parte a spiritualităţii româneşti.

Pe de altă parte, în mai multe rânduri, tot el a făcut referire şi la construirea Catedralei Mântuirii Neamului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.