Fostul ministru al Mediului şi senator UDMR Tanczos Barna a adresat o scrisoare deschisă prin care a invitat organizaţiile internaţionale de mediu să sprijine proiectele de repopulare cu urs brun a habitatelor din ţările unde specia a fost exterminată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Nu pot să fiu de acord cu faptul că ursul care a ucis un tânăr pe un traseu de drumeţii în nord-estul Italiei, să fie adus, la propunerea organizaţiilor internaţionale de mediu, în România, la sanctuarul de la Zărneşti. Urşii periculoşi, cei care au atacat oameni, trebuie extraşi imediat, legislaţia din România este clară în acest sens, pentru a proteja viaţa umană”, a scris Tanczos Barna, luni pe Facebook.

EL a anunţat că a adresat, luni, o scrisoare deschisă către forurile şi organizaţiile internaţionale de mediu în care îi invită pe aceştia să sprijine proiectele pentru repopularea cu urs brun a habitatelor din ţările unde această specie a fost exterminată.

„Îi invit să sprijine proiectele de repopulare cu urs brun a habitatelor din ţările unde specia a fost exterminată. Totodată, le solicit sprijinul pentru ca urşii din România să fie relocaţi în state membre ale UE şi propun de asemenea, acestor organizaţii înfiinţarea unor sanctuare şi în celelalte state membre. Sanctuarul de la Zărneşti este un exemplu de bune practici şi oricând putem veni cu un ajutor de know-how”, a completat Barna.

Fostul ministru al Mediului a mai spus că „România poate sprijini în continuare repopularea habitatelor naturale din ţările europene fără populaţie de urs brun şi poate contribui, prin proiecte LIFE sau alte forme de colaborare, la restabilirea echilibrului ecologic în UE”.

„Totodată, suprapopularea în anumite zone din România este o problemă şi văd că aceasta apare şi în alte zone ale Europei, în consecinţă Comisia Europeană şi Parlamentul European trebuie să vină cu noi măsuri în ceea ce priveşte managementul carnivorelor mari”, a completat Tanczos Barna.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.