Forţele Navale Române asigură personal şi tehnică pentru funcţionarea a două call-center-uri, la Tulcea şi Constanţa, în cadrul campaniei de vaccinare anti-COVID-19, iar până în prezent operatorii militari au răspuns la peste 15.500 de apeluri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Forţele Navale au transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că la Constanţa call-center-ul fucţionează în orele 8 – 22. 
 
"Din luna ianuarie 2021, Forţele Navale Române asigură personal şi tehnică pentru funcţionarea a două call-center-uri suport, la Tulcea şi la Constanţa, ca parte a campaniei de vaccinare anti-COVID. Call-center-ul de la Constanţa funcţionează, în intervalul orar 08.00-22.00, în incinta Bazei Logistice Navale „Pontica” şi, până în prezent, operatorii militari au răspuns la peste 9.000 de apeluri primite din partea populaţiei, pentru programări la vaccinare ori pentru suport informaţional cu privire la măsurile de prevenire a infectării cu virusul SARS CoV-2”, se arată în comunicatul Forţelor Navale. 
 
Sursa citată a menţionat că. la Tulcea, personalul din Forţele Navale care asigură funcţionarea call-center-ului judeţean amplasat în incinta Secţiei 325 Logistice a primit peste 6.500 de apeluri de la tulcenii interesaţi să se vaccineze anti-COVID.
 
Forţele Navale au precizat că, încă de la începutul pandemiei, militarii au avut responsabilităţi în instalarea Spitalului Medical Modular de Intervenţie şi Tratament de pe Stadionul Portul din Constanţa, precum şi în asigurarea suportului logistic şi cu personal pentru această unitate spitalicească. De asemenea, marinarii militari au preluat de la Jandarmeria Română paza unor obiective de importanţă strategică din judeţele Constanţa şi Tulcea şi au participat, în comun cu structuri ale Poliţiei Române, la punerea în aplicare a măsurilor de carantinare zonală în unele localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.