Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, afirmă că pregătirile pentru manifestaţiile prilejuite de Centenarul Marii Uniri ”au intrat în linie dreaptă”, printre evenimentele care vor fi organizate numărându-se Piaţa Centenarului, un pantheon virtual şi ”Luna Bucureştilor”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Intrăm în linie dreaptă cu organizarea manifestaţiilor prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire. (...) S-a stabilit un calendar al proiectelor şi al întâlnirilor de lucru, astfel încât să accelerăm toate demersurile ce trebuie făcute, iar Bucureştiul să sărbătorească aşa cum se cuvine centenarul Marii Uniri”, a declarat Gabriela Firea, sâmbătă, la şedinţa Comisiei pentru pregatirea Centenarului Marii Uniri, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Bucureşti. 

Ea a precizat că a solicitat instituţiilor de cultură din subordinea Primăriei să organizeze, cu acest prilej, ”evenimente destinate tuturor vârstelor, în special pentru cei mici, care trebuie să îşi cunoască şi să îşi înţeleagă istoria”.

Pentru a marca 100 de ani de la Marea Unire, municipalitatea va inaugura mai multe monumente, printre care: monumentul ”General H. M. Berthelot”, monumentul ”Ferdinand I”, care va fi amplasat în Piaţa Victoriei, precum şi monumentul ”I.C. Brătianu”, în Piata Universităţii.

PMB va organiza, de asemenea, o serie de evenimente pentru această sărbătoare, precum ”Luna Bucureştilor”, un proiect care presupune o lună de evenimente artistice, expoziţii, concerte, târguri, tururi speciale în clădiri de patrimoniu.

Teatrul Dramaturgilor România va organiza ”Unirea în destine individualiste”, un concurs naţional de dramaturgie românească, competiţie care se adresează dramaturgilor, debutanţi sau consacraţi.

Potrivit comunicatului citat, un alt obiectiv este realizarea ”Pieţei Centenarului”, prin amenajarea provizorie, pe tot parcursul anului 2018, în Piaţa Arcului de Triumf, a unor expozitii lunare de fotografii, cu marcarea momentelor unirii provinciilor.

Tot în şedinţa de sâmbătă s-a agreat ideea realizării unui ”pantheon virtual”, în colaborare cu Academia Română, prin care să fie omagiate peste 400 de personalităţi ale României.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi după-amiază, la Mărăşti, în judeţul Vrancea, întrebat despre pregătirea Centenarului Marii Uniri, că românii se pricep ”foarte bine la organizat manifestări festive” şi că nu are ”niciun fel de emoţie în această privinţă”, susţinând că ar fi fost totuşi ”frumos” dacă ”am fi avut proiecte mari cu care să arătăm că într-adevăr în aceşti o sută de ani România a devenit nu doar mare, ci şi unită” prin autostrăzi.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.