Primarul Capitalei Gabriela Firea afirmă, într-o postare pe Facebook, că se bucură sincer, fără urmă de ironie, că premierul Ludovic Orban s-a simţit bine sâmbătă, în Centrul vechi, şi că, dacă acesta se ducea acum 5 ani, când primar general interimar era un coleg de-al sau de la PNL, ar fi constatat că centrul vechi arată jalnic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Mă bucur sincer, fără urmă de ironie, că premierul s-a simţit bine azi în Centrul vechi din Bucureşti. Dacă se ducea acum 5 ani, când primar general interimar era un coleg de-al sau de la PNL, ar fi constatat că centrul vechi arată jalnic. Clădiri dărăpănate, faţade care se desprindeau şi cădeau peste vizitatori, mizerie, maşini peste tot, încurcând circulaţia pietonală. În 20 de ani, s-au condolidat doar 20 de clădiri cu bulină”, scrie Firea pe Facebook.
  
Conform Gabrielei Firea, în ultimii doi ani, 10 imobile risc seismic I au fost consolidate din punct de vedere tehnic, de către echipă sa, 3 imobile au fost deja predate proprietarilor-două în mai puţin de un an -, 10 imobile sunt în curs de consolidare şi zeci de faţade au fost reparate complet, nu doar zugrăvite. Peste 1.500 de persoane su fost relocate din imobile risc seismic 1.
”Şi continuăm, nu ne oprim aici! Deci, se poate! Aşa că, distracţie plăcută, în Centrul vechi sau oriunde v-aţi afla! Noi ne ocupăm de consolidări, refaceri de faţade, facilităţi concrete pentru industria HORĂ şi HORECA, un climat de siguranţă şi curăţenie”, conchide Firea.

Premierul Ludovic Orban s-a aflat sâmbătă, în Centrul Vechi al Capitalei, el explicând că a răspuns invitaţiei unui bun amic, care şi-a redeschis terasa. În ceea ce priveşte noi măsuri de relaxare, premierul a reluat afirmaţia conform căreia va avea loc o analiză, iar acestea vor fi anunţate cu câteva zile înaintea datei de 15 iunie. La plecare, după aproximativ o oră, Orban s-a declarat mulţumit de modul în care sunt respectate restricţiile, a afirmat că se bucură că românii au plecat în număr mare de minivacanţă, cerându-le să respecte măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19. El a evitat să facă alte precizări legate de noul val de măsuri de relaxare aşteptate în 15 iunie.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.