Primarul Capitalei, Gabriela Firea, le-a cerut operatorilor de salubritate, miercuri, în cadrul comandamentului de iarnă, să intervină mai bine pentru deszăpezire, întrucât străzile secundare au fost curăţate până în prezent doar în proporţie de 50,la sută, iar în unele zone ale Bucureştiului au fost semnalate probleme de către cetăţeni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Dimineaţă (miercuri, n.r.) am avut o şedinţă operativă, am luat legătura cu toţi factorii responsabili şi lucrurile păreau, cel puţin din declaraţii, că merg foarte bine. În teren, nu era chiar aşa. (...) Avem cazuri punctuale unde nu s-a intervenit sau nu s-a intervenit aşa cum s-a declarat", a afirmat primarul Capitalei.

Firea a dat exemplu drumul dintre cartierul Drumul Taberei şi zona centrală, unde s-a circulat dificil. Totodată, pe Strada Panait Cerna şi în zona Militari Residence nu ar fi fost folosit suficient material antiderapant, iar pe Şoseaua Petricani, Bulevardul Timişoara şi pe podul Basarab, deszăpezirea nu a fost făcută bine,  irculaţia fiind îngreunată, a mai spus Firea.

O altă problemă a fost semnalată şi în cazul srăduţelor lăturalnice din zona Guvernului, a menţionat Firea.

În ceea ce priveşte străzile adiacente şi trotuarele, primarul Capitalei a declarat că deszăpezirea s-a făcut doar 50 la sută până la această oră.

Pe de altă parte, conducerile serviciilor de salubritate au spus că s-au creat blocaje în trafic la nivelul unor cartiere sau în anumite zone din cauza aglomeraţiei, nu din pricina deszăpezirii.

Cosmina Simiean, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială, a declarat că, pe timpul nopţii de marţi spre miercuri, 570 de persoane fără adăpost au fost găzduite în centrele din subordinea Primăriei Capitalei şi încă 182 de persoane în centrele de la nivelul primăriilor de sector, precizând că programul de iarnă nu a fost întrerupt, persoanele fără adăpost putând sta la centre şi pe timpul zilei.

Simiean a adăugat că persoanele fără adăpost din zona Răzoare, Gara de Nord, Iancului şi Gara de Est Obor, care refuză să locuiască la centru, sunt monitorizate.

La rândul său, Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, a precizat că instituţia pe care o conduce colaborează în continuare cu DGASMB pentru ajutorarea persoanelor fără adăpost şi că încă de la 1 februarie au fost suplimentate echipajele "pentru a face faţă".

Potrivit Gabrielei Băncilă, de la Administraţia Naţională de Meteorologie, codul galben de ninsori este valabil de miercuri dimineaţă până joi dimineaţă, interval în care vântul va avea intensificări pe perioade scurte de timp, în special în a doua parte a zilei de miercuri şi în cursul nopţii, când rafalele pot atinge 45-50 de kilometri pe oră.

Băncilă a mai spus că vor fi intervale de timp în care va ninge neînsemnat cantitativ, dar mai abundent spre seară şi în prima parte a nopţii.

"Până mâine dimineaţă (joi, n.r.), la sfârşitul perioadei semnalate cu cod galben, apreciem că se va depune un strat de zăpadă care să măsoare 8-10 centimetri, izolat chiar 12 centimetri", a precizat Gabriela Băncilă.

Meteorologul a mai spus că pe arii restrânse şi pe intervale scurte de timp, în următoarele ore este posibil ca ninsoarea să fie asociată cu lapoviţă, iar stratul de polei deja existent să se menţină.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.