Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, susţine că raportările privind rata de infectare la nivelul municipiului Bucureşti iau în calcul un recensământ al populaţiei realizat în urmă cu aproape un deceniu şi care arată un număr al bucureştenilor cu peste un milion mai mic decât cel real. Ea precizează de asemenea că numărul de cazuri raportate la nivelul Capitalei include numeroase teste realizate de locutori ai altor judeţe, care merg să se testeze şi trateze în unităţile medicale din Capitală, iar în acest context susţine că cifrele ar trebui corelate cu cele reale.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat duminică 3.920 de noi cazuri de infectare cu SARS-COV-2, numărul total al îmbolnăvirilor ajungând astfel la 180.388. În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat şi 60 de decese, bilanţul fiind de 5.872. În prezent, 749 de persoane sunt internate la Terapie Intensivă. Bucureştiul a trecut de pragul de 3 în ceea ce priveşte incidenţa cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile raportate la mia de locuitori. În ultimele 24 de ore, în Capitală au fost înregistrate 770 de noi cazuri de COVID-19.
Prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, a declarat pentru Edupedu.ro că nu are în vedere convocarea duminică a Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, în condiţiile în care coeficientul infectărilor cu noul coronavirus cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, în Bucureşti este de 3,02, ceea ce ar impune măsuri speciale.
Activităţile în şcoli şi grădiniţe se vor desfăşura luni în scenariul 2, hibrid, a declarat ministrul Educaţiei Monica Anisie, după ce Grupul de Comunicare Strategică a anunţat un coeficient al infectărilor cu noul coronavirus cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, în Bucureşti de 3,02. Ea a precizat că, după ce este convocat Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, dacă se va decide să se treacă la scenariul online, va fi adoptat acest scenariu.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.