Autorităţile au stabilit că Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) Braşov 2027 se va desfăşura între 14 şi 21 februarie. În următoarele săptămâni, organizatorii vor trimite invitaţiile de participare către cele 50 de comitete naţionale, membre ale EOC. FOTE 2027 a fost declarat eveniment de interes naţional, iar în acest sens oficialii guvernamentali au promis sprijin pentru ca investiţiile pentru aducerea bazelor sportive la nivelul necesar omologării lor pentru competiţii internaţionale şi olimpice să fie susţinute parţial de la bugetul de stat.
”Ţinând cont de analiza condiţiilor meteo din ultimi 5-7 ani, s-a stabilit ca perioada de desfăşurare a FOTE să fie 14-21 februarie. În următoarele săptămâni, comitetul de organizare, COSR şi EOC vor trimite invitaţiile de participare către cele 50 de comitete naţionale, membre ale EOC”, anunţă Primăria Braşov într-un comunicat de presă transmis joi, după prima reuniune a Comitetului director al Asociaţiei pentru organizarea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), ediţia de iarnă 2027, condusă de primarul municipiului, George Scripcaru.
La întâlnirea în cadrul căreia s-au stabilit primele detalii privind competiţia sportivă au participat şi Nadia Comăneci, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, precum şi vicepremierul Tánczos Barna, nominalizat de premierul Ilie Bolojan ca preşedinte al Comitetului interministerial pentru organizarea FOTE 2027, care a intrat online în cadrul dezbaterii.
”În ceea ce priveşte investiţiile pentru aducerea bazelor sportive la nivelul necesar omologării lor pentru competiţii internaţionale şi olimpice, vicepremierul Tánczos Barna şi-a arătat sprijinul pentru ca parte dintre cheltuielile necesare să fie susţinute şi de la bugetul de stat, având în vedere că este vorba de o singură competiţie de nivel olimpic organizată de România, iar FOTE 2027 a fost declarat eveniment de interes naţional”, se mai arată în comunicatul Primăriei Braşov.
Primarul Braşovului, George Scripcaru, a afirmat că Guvernul are responsabilităţi foarte clare.
”La şedinţă a participat şi domnul viceprim-ministru Tanczos Barna, cu care am convenit să facem primii paşi către Guvern în următoarea perioadă, în aşa fel încât să se discute, la elaborarea bugetului pentru 2026, care sunt componentele financiare necesare pentru FOTE 2027. Pentru că, dacă nu facem acum paşi procedurali şi nu facem achiziţii, dotări, investiţii sau nu definim care sunt necesităţile financiare care trebuie să fie asigurate de către Guvern, înseamnă că nu o să ne încadrăm din punctul de vedere al etapelor premergătoare 2027”, a adăugat George Scripcaru.
Potrivit documentului citat, COSR a anunţat că au fost selectaţi, în primă etapă, 600 de copii şi tineri care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate pentru a participa la una dintre cele 10 competiţii sportive din cadrul FOTE şi urmează ca Federaţia Română de Schi-Biatlon, Federaţia Română de Hochei pe gheaţă, Federaţia Română de patinaj şi Federaţia Română de escaladă şi alpinism să organizeze mai multe etape suplimentare de selecţie dintre cei 600 de sportivi, pentru a stabili reprezentanţii României la competiţia olimpică.
”A avut loc prima întâlnire oficială a Asociaţiei Comitetului de Organizare. O întâlnire necesară, o întâlnire bună, în care am stabilit cele mai importante direcţii de lucru. Şi sunt multe lucruri de făcut. Avem susţinerea municipiului, avem susţinerea preşedintelui Consiliului Judeţean. Fiecare este parte din acest comitet de organizare. De asemenea, un sprijin foarte important vine de la vicepremierul desemnat pentru coordonarea Comitetului Interministerial, domnul Tanczos Barna, un cunoscător al sportului şi al sporturilor de iarnă, şi am încredere că împreună cu toţi aceşti factori implicaţi, bineînţeles cu susţinerea Guvernului, fără de care nu se poate, vom reuşi să facem un eveniment sportiv la cel mai înalt nivel. Organizarea în 2027 a Festivalului Olimpic al Tineretului European este un moment de bucurie, de mândrie şi un moment de promovare a ceea ce înseamnă România, a ceea ce înseamnă zona aceasta a Braşovului. Un alt câştig foarte important va fi pentru toţi copiii din zonă şi, bineînţeles, pentru toţi practicanţii de sporturi de iarnă din România. Toată lumea îşi aduce aminte de 2013, când s-a organizat prima ediţie de FOTE la Braşov, că a fost o ediţie de succes”, a declarat Mihai Covaliu, preşedinte COSR.
Potrivit COSR, s-au stabilit două locaţii de rezervă pentru antrenamente, una pentru sporturile de gheaţă şi alta de zăpadă. Totodată, s-a hotărât perfectarea Protocoalelor cu Federaţiile Sportive Naţionale implicate în organizarea competiţiilor olimpice şi proprietarii bazelor sportive unde se vor desfăşura întrecerile.
România a găzduit şi în anul 2013 un Festival Olimpic al Tineretului European, la competiţia din acel an sportivii români obţinând trei medalii. Două dintre ele au fost câştigate de Emil Imre, la short-track: argint în proba de 500 de metri şi aur la 1.000 de metri. A treia medalie, de argint, a fost obţinută de Dorottya Buzas, la biatlon, în proba 6 kilometri-sprint.
FOTE 2027 este organizat de Primăria Braşov împreună cu Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, cu sprijinul Guvernului României şi în parteneriat cu Consiliul Judeţean Braşov, Primăria Sfântu Gheorghe, Primăria Râşnov, Primăria Predeal şi complexul Cheile Grădiştei.
Evenimentul sportiv de nivel olimpic include competiţii din următoarele discipline sportive: schi alpin, biatlon, schi fond, patinaj artistic, hochei pe gheaţă, hochei pe gheaţă 3 la 3, patinaj viteză pe pistă scurtă (short track), sărituri cu schiurile, snowboarding şi schi-alpinism.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.