Federaţia Sanitas ameninţă cu declanşarea grevei generale în data de 15 iunie, solicitând, printre altele, acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaţilor, calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată şi a indemnizaţiei de hrană prin raportare la salariul minim brut pe ţară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Federaţia Sanitas a transmis printr-un comunicat că miercuri, Consiliul Naţional întrunit în şedinţă extraordinară a analizat situaţia angajaţilor din Sănătate şi Asistenţă socială, în contextul în care actuala guvernare continuă să nu îşi onoreze angajamentele asumate şi să tergiverseze adoptarea unor soluţii satisfăcătoare pentru salariaţii membri de sindicat.
“În continuare şi în ciuda tuturor presiunilor făcute de SANITAS asupra autorităţilor responsabile, Legea nr. 153/2017 nu este aplicată în totalitate; în continuare sunt categorii de angajaţi care nu şi-au primit drepturile salariale cuvenite iar autorităţile nu manifestă nicio intenţie reală de a respecta prevederile legale. Mai mult, Ministerul Finanţelor a făcut public un proiect de ordonanţă de urgenţă care impune măsuri total nefavorabile celor două sisteme: reducerea cu 10% a cheltuielilor aprobate prin bugetele aferente acestui an, în condiţiile în care instituţiile medicale şi de asistenţă socială fac faţă cu greu inflaţiei şi creşterii galopante a preţurilor; blocarea angajărilor, ceea ce înseamnă că în Sănătate şi Asistenţă socială se va lucra în continuare cu un deficit de personal care se agravează de la lună la lună”, se arată în comunicat. 
Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS a decis declanşarea acţiunilor de protest în perioada imediat următoare. 
Astfel, pe data de 15 mai începe acţiunea de strângere de semnături de membrii de sindicat SANITAS pentru parcurgerea procedurilor legale pentru declanşarea grevei generale în cele două sisteme, pe 23 mai este programată pichetarea Ministerului Sănătăţii, pe 8 iunie, între orele 9 – 11 este anunţată o grevă de avertisment, iar pe 15 iunie urmează să fie declanşată greva generală. 
 
Care sunt revendicările Federaţiei SANITAS:
Modificarea proiectului de Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, astfel încât să se poată continua angajările în Sănătate şi Asistenţă socială, iar bugetele instituţiilor din cele două sisteme să nu fie afectate.
Punerea imediată în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toţi angajaţii din sistemul de Sănătate şi cel de Asistenţă socială.
Acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaţilor;
Calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată;
Calcularea tarifului orar pentru gărzi prin raportare la salariul aflat în plată;
Calcularea indemnizaţiei de hrană prin raportare la salariul minim brut pe ţară actual.
Finanţarea corectă şi suficientă a instituţiilor din Sănătate şi Asistenţă Socială.
Reluarea imediată a negocierilor în vederea semnării Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului bugetar sănătate.
Finanţarea de la bugetul de stat a voucherelor de vacanţă în Sănătate şi Asistenţă Socială.
Stoparea destructurării reţelei medicale proprii a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.