Reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) sunt nemulţumiţi de Legea Turismului, adoptată miercuri de către Guvern, spunând că legea a fost "mutilată" şi nu s-a ţinut cont de recomandărilor investitorilor în acest domeniu. Ei susţin că în cadrul Organizaţiilor de Management al Destinaţiei (OMD) hotărârea finală privind diversele proiecte va aparţine autorităţilor locale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prim-vicepreşedintele executiv al FPTR, Dragoş Răducan, a declarat, miercuri după amiază, într-o conferinţă de presă susţinută la Eforie Nord, că legea turismului a fost mutilată, după ce se ajunsese la un consens.

"Această lege a fost mutilată. Cea a lui Dobre (fostul ministru al Turismului - n.r.) era aproape bună. Reuşisem să ajungem la o înţelegere, la un consens. Apoi legea aceea a fost mutilată. Pe baza aprobărilor luate pe legea anterioară s-au ataşat la legea actuală, la textul actual şi aşa s-a mers mai departe", a afirmat Dragoş Răducan.

El a precizat că investitorii în turism au cerut ca în cadrul Organizaţiilor de Management al Destinaţiei puterea de decizie să fie împărţită în mod egal între autorităţi locale şi hotelieri, iar dacă nu exista consens atunci proiectul nu ar fi trecut. Răducan susţine că în actul normativ se prevede că, în caz de egalitate, autorităţile locale au ultimul cuvânt. 

"Banii sunt luaţi cu acordul nostru, de la noi, prin taxa de promovare. Organizaţiile patronale din zona respectivă, împreună cu primăria, creează OMD-ul, iar noi am cerut să fie 50%-50%. Asta înseamnă că dacă Consiliul Local, Primăria şi cu patronii nu ajung la un acord acea hotărâre nu trece. Dar dacă se ajunge ajunge la balotaj, are câştig de cauză Primăria, deci nu am făcut nimic. Dacă Primăria se împotriveşte la o hotărâre sau noi ne împotrivim la o hotărâre înseamnă că nu avem consens, înseamnă ca ea nu va ieşi bine din niciun punct de vedere. (...) Vrem ca aceşti bani să fie controlaţi şi de noi, cei care îi dăm, ceea ce nu s-a întâmplat până acum. Această prevedere, această mutilare pe care o aduce legea turismului, dă dreptul primăriilor să hotărască în caz că noi nu suntem de acord cu hotărârea pe care o iau ei”, a afirmat Dragoş Răducan.

La rândul său, prim-vicepreşedintele FPTR şi preşedintele Organizaţiei Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală, a spus că a cerut de mai multe ori demisia ministrului Turismului şi nu i se pare normal să vină în acea funcţie o persoană care nu a gestionat un apartament sau o vilă.

"Am cerut de nenumărate ori demisia domnului ministru al Turismului. (...) Dacă vine cineva la Ministerul Turismului care nu a gestionat nici măcar un apartament sau o vilă, să mă ierte Dumnezeu, vrea să gestioneze un turism? Un litoral? O Deltă? Ce discutăm aici? Şi de câte ori discutam acolo, chiar pe legea turismului ni se pune pumnul în gură. De ce nu se aplică legea OMD-urilor?", a mai declarat Bucovală.

Executivul a adoptat, miercuri, Legea Turismului, prin care este prevăzută înfiinţarea Organizaţiilor de Management al Destinaţiei (OMD) şi a unui sistem informatic de evidenţă a activităţii de turism, a anunţat ministrul Turismului, Bogdan Trif, după şedinţa de Guvern.

"Legea Turismului a fost o prioritate încă de la preluarea mandatului, având în vedere că, în acest sector, existau prevederi vechi şi de peste 20 de ani. Legea stabileşte direcţii importante. Astfel, în actul normativ e prevăzută înfiinţarea Organizaţiilor de Management al Destinaţiilor. De asemenea, este prevăzut şi sistemul informatic de evidenţă a activităţilor de turism, dreptul de preferinţă, închirierea plajelor pentru hotelurile care sunt în vecinătatea Mării Negre, dar şi redeschiderea birourilor de promovare externă”, a spus Trif.

Ministrul a precizat că organizaţiile de management al destinaţiilor reprezintă o formulă de parteneriat între autorităţile publice locale şi mediul privat cu ajutorul cărora vor fi stabilitate priorităţile de promovare şi cum vor fi cheltuite taxele speciale de promovare percepute de autorităţi de la hotelieri şi de la operatorii din turism.

”Sistemul informatic de evidenţă a activităţii de turism va asigura o radiografie a gradului de ocupare a structurilor turistice. Trebuie punctat aici că Ministerul Turismului nu va colecta date cu caratcer personal. În acest sistem se vor folosi doar date referitoare la ţara de origine, sex, vârsta şi durata sejurului”, a spus ministrul.

Legea prevede şi o oarecare descentralizare în domeniul turismului: clasificările unităţilor de cazare, atestarea ghizilor de turism şi autorizarea plajelor vor fi emise de către autorităţile publice locale.

De asemenea, în lege sunt prevăzute noi metode de control de tip "mistery-guest", prin care Ministerul Turismului va verifica nivelul standarului serviciilor turistice. În plus, Trif a mai precizat că a fost introdusă obligativitatea administratorilor site-urilor sau platformelor dedicate închirierii de spaţii de cazare de a nu promova anunţuri pentru structuri neclasificate sau neînregistrate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.