Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) atrage atenţia, într-o Scrisoare deschisă adresată Preşedintelui României, partidelor politice parlamentare şi viitorilor guvernanţi că sectorul administraţie publică în România „nu este supradimensionat, ci „subdimensionat” şi cere politicienilor să „demonteze neadevărurile” din campaniile electorale că salariaţii din acest domeniu de activitate sunt „duşmani ai poporului, care prăduiesc bugetul naţional”. Potrivit sindicaliştilor, acest sector ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană în privinţa proporţiei dintre angajaţi şi populaţia deservită, în medie, cu un angajat la 53 de cetăţeni, faţă de 29 în Germania sau 21 în Suedia. FNSA mai reclamă „politizarea excesivă” a instituţiilor şi „politicile populiste promovate de către unii reprezentanţi ai clasei politice”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„În numele corectitudinii, adevărului şi al responsabilităţii reale faţă de cetăţeni şi interesul naţional, vă adresăm această Scrisoare seschisă şi vă solicităm, cu fermitate şi îngrijorare profundă, asumarea în discursul public şi în politicile susţinute, a următoarei realităţi: în România, sectorul de activitate „Administraţie publică” NU este supradimensionat, ci este SUBDIMENSIONAT!”, se arată într-un comunicat de presă al FNSA.

Sindicaliştii din administraţie consideră că este momentul ca politicienii să „demonteze neadevărurile” din campaniile electorale, cu „discursuri iresponsabile” împotriva salariaţilor din acest sector de activitate, identificaţi ca „duşmani ai poporului, care prăduiesc bugetul naţional”.

„FNSA consideră că este momentul să demontaţi toate aceste neadevăruri, mai ales că ocupaţi funcţii decizionale aflate în vârful piramidei acestui sector, calitate în care ar trebui să cunoaşteţi realităţile «din teren» şi să deţineţi terminologiile folosite”, afirmă sindicaliştii FNSA.

Potrivit acestora, „contrar discursului public obsesiv şi lipsit de fundament real”, adevărul este că administraţia publică din România ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană în privinţa proporţiei dintre angajaţi şi populaţia deservită.

„Realitatea statistică, evidenţiată şi de către EUROSTAT, este că un angajat din acest sector deserveşte, în medie, 53 de cetăţeni, faţă de 29 în Germania sau 21 în Suedia, iar în ansamblu, România are un bugetar la 18 locuitori, faţă de unul la 6 în ţările nordice. Acesta este adevărul care ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă: SUBDIMENSIONAREA cronică a administraţiei publice generează o supraîncărcare extremă a angajaţilor, o scădere a calităţii serviciilor şi o ineficienţă sistemică, contrar scopului declarativ al unei aşa-zice eficientizări, care, de fapt, poate reprezenta o epurare a profesioniştilor din sistem”, arată FNSA.

Sursa citată adaugă că salariaţii din administraţia publică, pe componenta de resurse umane, nu reprezintă o povară pentru stat, ci sunt, de fapt, „coloana vertebrală” a acestuia.

„Realitatea sistemului este că, această coloană vertebrală a statului funcţionează prin oameni, nu prin sisteme sau intenţii. Funcţionarea deficitară a unor instituţii este datorată managementului defectuos al conducerii politice şi nicidecum datorită activităţii salariaţilor. Fără un sistem administrativ corect dimensionat în raport cu nevoile tot mai complexe ale cetăţenilor, serviciile publice se află în situaţia de a se bloca, fondurile publice nu pot fi gestionate responsabil, proiectele locale şi naţionale nu pot fi implementate eficient, legile nu pot fi aplicate”, afirmă sindicaliştii.

Aceştia mai spun că acest „pericol” este „iminent” pentru România, deoarece ultimii ani au fost marcaţi de „o politizare excesivă” a instituţiilor, de „politici populiste promovate de către unii reprezentanţi ai clasei politice”.

„Reducerea şi mai pronunţată a numărului de angajaţi din administraţia publică nu înseamnă „eficientizare”, ci blocaj, încetinire şi pierderi majore pentru întreaga societate. Manipularea cifrelor privind ponderea salariaţilor din acest sector nu reprezintă un mecanism corect prin care clasa politică încearcă să ofere o justificare reală pentru populaţie, a situaţiei bugetare. Salariaţii din sector nu sunt cei 1.300.000 de bugetari, cum în mod pasiv unii lasă a se întelege, pentru a avea justificarea reducerii numărului de angajaţi, făcând astfel loc altor angajări pe criterii politice. Decenţa şi responsabilitatea obligă clasa politică actuală să prezinte realitatea privind numărul de angajaţi corespunzător sectorului de activitate pe care FNSA îlreprezintă, corect şi asumat, evitând de acum înainte jocurile politice”, mai arată FNSA.

Federaţia consideră că statul român nu poate funcţiona fără un corp administrativ „solid, motivat şi respectat”. 

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

„În loc să îl slăbim, trebuie să îl întărim. Nu mai confundaţi eficienţa cu epurarea, şi reforma cu dezorganizarea. Noi, cei care ne desfăşurăm activitatea în administraţie publică, cerem respect, condiţii decente pentru a servi cetăţeanul şi interesul public şi depolitizarea instituţiilor. Prectic, vă cerem acelaşi lucru pe care îl cereţi dumneavoastră de la noi: RESPONSABILITATE”, mai afirmă reprezentanţii FNSA.

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie menţionează că va fi „un partener social corect” al tuturor reprezentanţilor politici şi ai instituţiilor politice, că nu a intervenit şi nu va interveni „niciodată în dispute politice”, indiferent de natura lor, motiv pentru care aşteaptă „cu interes” discuţii reale pe marginea propunerilor legislative cu impact asupra salariaţilor care îşi desfăşoară activitatea în acest sector.

„Decizia privind adoptarea unor măsuri de consolidare a capacităţii instituţiilor de a identifica soluţii eficiente de funcţionare a fost, este şi va fi, însă, una politică. Funcţionarii publici şi salariaţii din sector aplică legi şi îşi desfăşoara activitatea conform unor reglementări ale organismelor politice. Opriţi campania de demonizare a salariaţilor din administraţia publică şi nu mai folosiţi populismul ca scuză pentru distrugerea unor structuri esenţiale ale statului. Solicităm recunoaşterea realităţii: România are nevoie de mai mulţi, nu de mai puţini funcţionari publici şi angajaţi în administraţia publică”, se arată în finalul Scrisorii Deschise a FNSA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.