Aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române şi Forţelor Aeriene Turce desfăşoară miercuri, un exerciţiu demonstrativ de poliţie aeriană întărită.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Scenariul exerciţiului cuprinde interceptarea unei aeronave ”ţintă”, reprezentată de un avion de transport C-27 J Spartan din dotarea Forţelor Aeriene Române, care va evolua pe traiectul de zbor Baza 90 Transport Aerian Otopeni – Baza 86 Aeriană ”Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă” şi retur”, anunţă MInisterul Apărării. 

Sursa citată precizeaxăm că piloţii români şi turci vor aplica procedurile NATO pentru astfel de situaţii, iar la finalul secvenţei, după aterizarea la Baza 86 Aeriană de la Feteşti, va fi prezentată o expoziţie statică şi un exerciţiu de alertare a personalului implicat în astfel de misiuni.

Ministerul precizează că, în prezent, Forţele Aeriene Române execută în ţara noastră, împreună cu militari din Forţele Aeriene Turce, misiuni de Poliţie Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO. Acestea contribuie la întărirea capacităţii de reacţie şi la descurajarea unor posibile acţiuni ostile, precum şi la consolidarea interoperabilităţii dintre Forţele Aeriene Române şi Forţele Aeriene Turce.

Poliţia aeriană întărită sub comandă NATO este o misiune de apărare colectivă, care se desfăşoară pe timp de pace pentru protejarea integrităţii spaţiului aerian al Alianţei.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.